CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015
(2) În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociații au obligația să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activității, care să cuprindă inclusiv date referitoare la:a) părțile contractante; ... b) obiectul de activitate și sediul asociației; ... c) contribuția asociaților în bunuri și drepturi; ... d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuției fiecăruia; ... e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice; ... f) condițiile de încetare a asocierii. Contribuțiile asociaților conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociație. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat. ...
părțile contractante;
obiectul de activitate și sediul asociației;
contribuția asociaților în bunuri și drepturi;
cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuției fiecăruia;
desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice;
condițiile de încetare a asocierii. Contribuțiile asociaților conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociație. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat.
(3) În cazul în care între membrii asociați există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părțile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociați și persoanele fizice care au dobândit capacitate de exercițiu restrânsă.
(4) Asocierile au obligația să depună la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, declarația anuală de venit, care cuprinde și distribuția venitului net/pierderii aferent(e) asociaților conform modelului stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F. (la 01-01-2025, Alineatul (4) , Articolul 125 , Capitolul XII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024 ) Notă ... Potrivit alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024, prevederile art. I pct. 1-4, 6-10, 12-17, 18 referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (30) și pct. 19-24 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2025.
(5) Venitul/Pierderea anual/anuală realizat(ă) în cadrul asocierii se distribuie asociaților proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere.
(6) Tratamentul fiscal al venitului realizat din asociere, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (8)-(10), va fi stabilit în aceeași manieră ca și pentru categoria de venituri în care este încadrat.
(7) Obligația înregistrării veniturilor și cheltuielilor aferente activităților desfășurate în cadrul asocierilor cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III, revine persoanei juridice. (la 01-01-2023, Alineatul (7) din Articolul 125 , Capitolul XII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 54, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) Notă ... Potrivit RECTIFICARII nr. 16 din 15 iulie 2022, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 794 din 10 august 2022, în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la art. IX lit. g), în loc de: „... pct. 54, 55, 58, 68, 69 și 80 se aplică veniturilor aferente lunii august 2022;“ se va citi: „... pct. 58, 68, 69 și 80 se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2022;“
(8) În cazul asocierilor dintre o persoană juridică contribuabil potrivit titlului II - Impozitul pe profit - și o persoană fizică sau orice altă entitate - asociere fără personalitate juridică (indiferent de modalitatea de stabilire a venitului net pentru activitatea desfășurată de persoana fizică) se distribuie un/o venit net/pierdere netă asociatului persoană fizică proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere stabilit pe baza regulilor prevăzute la titlul II. Impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se plătește de către persoana juridică potrivit regulilor prevăzute la titlul II și reprezintă impozit final. Pierderile nu se compensează și nu se reportează potrivit prevederilor titlului IV. Contribuabilul persoană fizică nu are obligații fiscale potrivit titlului IV.
(8^1) Abrogat. (la 01-01-2023, Alineatul (8^1) din Articolul 125 , Capitolul XII , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) Notă ... Potrivit RECTIFICARII nr. 16 din 15 iulie 2022, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 794 din 10 august 2022, în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la art. IX lit. g), în loc de: „... pct. 54, 55, 58, 68, 69 și 80 se aplică veniturilor aferente lunii august 2022;“ se va citi: „... pct. 58, 68, 69 și 80 se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2022;“.
(9) În cazul asocierilor dintre o persoana juridică contribuabil potrivit titlului III - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor - și o persoană fizică sau o entitate - asociere fără personalitate juridică (indiferent de modalitatea de stabilire a venitului net pentru activitatea desfășurată de persoana fizică), pentru impunerea veniturilor distribuite asociatului persoană fizică proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere, se aplică regulile prevăzute la titlul III. Impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se plătește de către persoana juridică potrivit regulilor prevăzute la titlul III și reprezintă impozit final. Pierderile nu se compensează și nu se reportează potrivit prevederilor titlului IV. Contribuabilul persoană fizică nu are obligații fiscale potrivit titlului IV.
(10) În cazul asocierilor fără personalitate juridică constituite între contribuabili care desfășoară activitate individual sau contribuabili care desfășoară activitate individual și o asociere fără personalitate juridică și pentru care stabilirea venitului anual pentru activitatea desfășurată se efectuează pe baza normelor de venit sau prin utilizarea cotelor forfetare de cheltuieli, veniturile realizate în cadrul asocierii respective nu sunt considerate distribuite, în vederea impunerii, contribuabililor care datorează impozit potrivit prezentului titlu, fiind aplicabile numai regulile stabilite pentru impunerea venitului determinat pe baza normelor de venit sau stabilit pe baza cotelor forfetare.
Articolul 126
Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activități independente
(1) Persoanele fizice nerezidente, care desfășoară o activitate independentă, prin intermediul unui sediu permanent în România, sunt impozitate, potrivit prezentului titlu, la venitul net anual impozabil din activitatea independentă, ce este atribuibil sediului permanent.
(2) Venitul net dintr-o activitate independentă care este atribuibil unui sediu permanent se determină conform art. 68, în următoarele condiții:a) în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent; ... b) în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizării acestor venituri. ...
în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent;
în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizării acestor venituri.
Articolul 127
Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activități dependente
Persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în România sunt impozitate potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu.
Articolul 128
Reguli de stabilire a bazei de calcul al veniturilor impozabile pentru persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European
(1) Persoana fizică rezidentă într-unul din statele membre ale Uniunii Europene sau într-unul din statele Spațiului Economic European beneficiază de aceleași deduceri ca și persoanele fizice rezidente, la stabilirea bazei de calcul pentru veniturile impozabile obținute din România. Baza de calcul se determină după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia, potrivit titlului IV.
(2) Deducerile prevăzute la alin. (1) se acordă în limita stabilită prin legislația română în vigoare pentru persoana fizică rezidentă, dacă persoana fizică rezidentă într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau într-unul dintre statele Spațiului Economic European prezintă documente justificative și dacă acestea nu sunt deduse în statul de rezidență al persoanei fizice.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică persoanelor fizice rezidente într-unul dintre statele membre ale Spațiului Economic European cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații.
Articolul 129
Alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente
(1) Persoanele fizice nerezidente, care obțin alte venituri decât cele prevăzute la art. 126, 127 și la titlul VI, datorează impozit potrivit reglementărilor prezentului titlu.
(2) Veniturile supuse impunerii, din categoriile prevăzute la alin. (1), se determină pe fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei categorii de venit, impozitul fiind final.
(3) Cu excepția plății impozitului pe venit prin reținere la sursă, contribuabilii persoane fizice nerezidente, care realizează venituri din România, potrivit prezentului titlu, au obligația să declare și să plătească impozitul corespunzător fiecărei surse de venit.
Articolul 130
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate. (la 18-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 130 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 56, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(2^1) Prin excepție de la alin. (2), veniturile din pensii obținute din străinătate, altele decât pensiile administrate privat, facultative sau ocupaționale similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit prevăzute la art. 64 alin. (1) asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă prevăzută la art. 100 alin. (1) și, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, calculate la nivelul anului, în limita venitului impozabil anual. (la 01-08-2025, Alineatul (2^1) , Articolul 130 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 10. , Articolul II din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 ) Notă ... Litera e) a alineatului (1), articolul VII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, astfel cum a fost modificată de articolul VI din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 prevede:(1) Prevederile art. II-VI intră în vigoare la data de 1 august 2025 și se aplică după cum urmează:e) prevederile art. II pct. 7, 10, 12, 13, 21, 22, 24, 25-28, 30-32 se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2025;
(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și veniturilor din pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale, obținute din străinătate, similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contribuabilii nu dispun de documente privind contribuțiile nete la fondurile respective. (la 05-12-2024, Articolul 130 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost completat de Punctul 15. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România. (la 01-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 130 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz. (la 24-12-2020, Articolul 130 din Capitolul XIII , Titlul IV a fost completat de Punctul 90, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform dispozițiilor alin. (1) au obligația să le declare în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3), precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri. (la 01-01-2025, Alineatul (4) , Articolul 130 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024 ) Notă ... Potrivit alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024, prevederile art. I pct. 1-4, 6-10, 12-17, 18 referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (30) și pct. 19-24 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2025.
(5) Abrogat. (la 23-03-2018, Alineatul (5) din Articolul 130 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 44, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(6) Abrogat. (la 23-03-2018, Alineatul (6) din Articolul 130 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 44, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(7) Abrogat. (la 01-01-2024, Alineatul (7), Articolul 130, Capitolul XIII, Titlul IV a fost abrogat de Punctul 83., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(8) Abrogat. (la 01-01-2024, Alineatul (8), Articolul 130, Capitolul XIII, Titlul IV a fost abrogat de Punctul 83., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(9) Abrogat. (la 01-01-2024, Alineatul (9), Articolul 130, Capitolul XIII, Titlul IV a fost abrogat de Punctul 83., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(10) Abrogat. (la 01-01-2024, Alineatul (10), Articolul 130, Capitolul XIII, Titlul IV a fost abrogat de Punctul 83., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
Articolul 131
Evitarea dublei impuneri prin metoda creditului fiscal sau metoda scutirii
(1) Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru același venit și pentru aceeași perioadă impozabilă, sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în statul străin cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, iar respectiva convenție prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda creditului, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, în limitele prevăzute în prezentul articol.
(2) Contribuabilii persoane fizice rezidente care realizează un venit și care, potrivit convenției de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, poate fi impus în celălalt stat, iar respectiva convenție prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda scutirii, respectivul venit va fi scutit de impozit în România. Acest venit se declară în România și se înscrie în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la termenul legal de depunere, prevăzut la art. 122 alin. (3). (la 01-01-2025, Alineatul (2) , Articolul 131 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 17. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024 ) Notă ... Potrivit alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024, prevederile art. I pct. 1-4, 6-10, 12-17, 18 referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (30) și pct. 19-24 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2025.
(3) Creditul fiscal/Scutirea se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:a) se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul străin în care s-a plătit impozitul; ... b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obținut în străinătate, a fost efectiv plătit de persoana fizică. Plata impozitului în străinătate se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau de către plătitorul de venit/agentul care reține la sursă impozitul în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează un astfel de document. Pentru veniturile pentru care nu se realizează reținerea la sursă, impozitul plătit în străinătate de persoana fizică se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau prin copia declarației fiscale sau a documentului similar depusă/depus la autoritatea competentă străină însoțită de documentația care atestă plata acestuia, în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează documentul justificativ. (la 24-12-2020, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 131 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificată de Punctul 91, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) ... c) venitul pentru care se acordă credit fiscal/scutire face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 61. ...
se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul străin în care s-a plătit impozitul;
impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obținut în străinătate, a fost efectiv plătit de persoana fizică. Plata impozitului în străinătate se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau de către plătitorul de venit/agentul care reține la sursă impozitul în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează un astfel de document. Pentru veniturile pentru care nu se realizează reținerea la sursă, impozitul plătit în străinătate de persoana fizică se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau prin copia declarației fiscale sau a documentului similar depusă/depus la autoritatea competentă străină însoțită de documentația care atestă plata acestuia, în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează documentul justificativ. (la 24-12-2020, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 131 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificată de Punctul 91, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
venitul pentru care se acordă credit fiscal/scutire face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 61.
(4) Creditul fiscal se stabilește de către contribuabil la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului impozabil din străinătate. În situația în care contribuabilul în cauză obține venituri din străinătate din mai multe state, creditul fiscal admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii prevăzute la alin. (3), pentru fiecare țară și pe fiecare natură de venit. Creditul se stabilește din impozitul pe venit calculat pentru anul în care impozitul a fost plătit statului străin, dacă există documentația corespunzătoare, conform prevederilor legale, care atestă plata impozitului în străinătate. (la 23-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 131 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(5) Abrogat. (la 23-03-2018, Alineatul (5) din Articolul 131 , Capitolul XIII , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 46, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(6) În vederea calculului creditului fiscal, sumele în valută se transformă la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului. Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice rezidente, precum și impozitul aferent, exprimate în unități monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Națională a României, se vor transforma astfel:a) din moneda statului de sursă într-o valută de circulație internațională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din țara de sursă; ... b) din valuta de circulație internațională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului respectiv. ...
din moneda statului de sursă într-o valută de circulație internațională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din țara de sursă;
din valuta de circulație internațională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.
Articolul 132
Obligații declarative ale plătitorilor de venituri cu reținere la sursă
(1) Plătitorii de venituri, cu regim de reținere la sursă a impozitelor, sunt obligați să calculeze, să rețină, să plătească și să declare impozitul reținut la sursă, până la termenul de plată a acestuia inclusiv.
(2) Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii și asimilate salariilor, plătitorilor de venituri din pensii, plătitorilor de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorilor de venituri în baza contractelor de activitate sportivă, venituri din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, aceștia având obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (la 18-12-2021, Alineatul (2) din Articolul 132 , Capitolul XIV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 7, Articolul XXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021. ) Notă ... Conform literei c) a alineatului (1) al articolului XXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prevederile pct. 7 al articolului XXIV se aplică veniturilor realizate începând cu data de 1 ianuarie 2022;
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul plătitorilor de venituri prevăzuți la art. 84^1 alin. (9) pentru veniturile prevăzute la art. 84^1 alin. (8). (la 05-12-2024, Articolul 132 , Capitolul XIV , Titlul IV a fost completat de Punctul 16. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
(la 01-01-2017, Articolul 132 din Capitolul XIV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 )
Articolul 133
Dispoziții tranzitorii
(1) Pentru veniturile realizate în anul fiscal 2015, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării venitului.
(2) Abrogat. (la 01-01-2016, Alin. (2) al art. 133 a fost abrogat de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015. )
(3) Prevederile prezentului titlu se vor aplica pentru veniturile realizate și cheltuielile efectuate de persoanele fizice începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(4) Prevederile art. 68 alin. (4) lit. k) se aplică pentru activele neamortizabile achiziționate începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(5) Prevederile art. 68 alin. (4) lit. e) se aplică numai pentru mijloacele fixe achiziționate începând cu 1 ianuarie 2012.
(6) Prevederile art. 118 alin. (3)-(5) se aplică pentru pierderile înregistrate începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(7) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (7) din Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (2), Articolul II din LEGEA nr. 61 din 12 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 14 aprilie 2017 )
(8) Cota de impozit de 5% se aplică asupra veniturilor din dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (la 01-01-2016, Alin. (8) al art. 133 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015. )
(9) Pentru veniturile realizate în anul fiscal 2017, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării venitului. (la 01-01-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 39, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(10) Prevederile prezentului titlu se aplică pentru veniturile realizate și cheltuielile efectuate de persoanele fizice începând cu data de 1 ianuarie 2018. (la 01-01-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 39, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(11) În cazul veniturilor din dobânzi pentru depozitele la termen/la vedere/conturi curente constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, anterior datei de 1 ianuarie 2018, cota de impozit de 10% se aplică începând cu veniturile înregistrate în contul curent/de depozit/răscumpărate/plătite, începând cu această dată. (la 01-01-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 39, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(12) În cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, precum și în cazul veniturilor din pensii, prevederile prezentului titlu se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018. (la 01-01-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 39, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(13) Pentru veniturile realizate în anul 2017, se aplică următoarele reguli:a) contribuabilii care aveau obligația depunerii declarației privind venitul realizat, din România și din străinătate, potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului, au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122, respectiv art. 130, până la data de 15 iulie 2018 inclusiv; ... b) organul fiscal stabilește impozitul anual datorat prin emiterea deciziei de impunere pe baza declarației prevăzute la art. 122, potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului. La stabilirea venitului net anual impozabil/câștigului net anual impozabil vor fi avute în vedere pierderile fiscale reportate pentru fiecare sursă de venit, precum și metodele de evitare a dublei impuneri, după caz. ... (la 23-03-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
contribuabilii care aveau obligația depunerii declarației privind venitul realizat, din România și din străinătate, potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului, au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122, respectiv art. 130, până la data de 15 iulie 2018 inclusiv;
organul fiscal stabilește impozitul anual datorat prin emiterea deciziei de impunere pe baza declarației prevăzute la art. 122, potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului. La stabilirea venitului net anual impozabil/câștigului net anual impozabil vor fi avute în vedere pierderile fiscale reportate pentru fiecare sursă de venit, precum și metodele de evitare a dublei impuneri, după caz.
(14) Pentru veniturile realizate în anul 2018, se aplică următoarele reguli:a) prin excepție de la prevederile art. 120, termenul de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice este de până la data de 15 iulie 2018 inclusiv; ... b) calculul impozitului pe venitul estimat prevăzut la art. 120^1 se efectuează de contribuabili în cadrul aceluiași termen. ... (la 23-03-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
prin excepție de la prevederile art. 120, termenul de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice este de până la data de 15 iulie 2018 inclusiv;
calculul impozitului pe venitul estimat prevăzut la art. 120^1 se efectuează de contribuabili în cadrul aceluiași termen.
(15) În anul 2018 se acordă următoarele bonificații:a) pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform art. 79 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la 15 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul/câștigul net anual și/sau impozitul pe venitul anual, de plată; Notă ... Potrivit alin. (5) al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 15 din 12 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 14 martie 2019, în anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut la art. 133 alin. (15) lit. a) din Codul fiscal pentru acordarea bonificației se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv. Notă ... Art. V din ORDONANȚA nr. 6 din 28 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 31 ianuarie 2020, în anul 2020, prevede:Articolul V(1) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în situațiile reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Cod fiscal, precum și în alte acte normative, se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv.(2) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 ”Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”/”Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”, după caz, în situațiile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv.(3) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv. ... b) pentru plata cu anticipație a impozitului pe venit se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit anual estimat declarat prin Declarația unică și plătit integral până la 15 decembrie 2018 inclusiv. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual estimat și/sau impozitul pe venitul anual estimat, de plată. ... c) bonificația prevăzută la lit. a) de care beneficiază persoanele fizice care obțin venituri anuale pentru care exista obligația completării și depunerii numai a declarației prevăzute la art. 120 se acordă de către organul fiscal. (la 29-12-2018, Alineatul (15) din Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 8, Articolul 66, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) ... (la 09-10-2018, Alineatul (15) din Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 4 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 09 octombrie 2018 )
pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform art. 79 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la 15 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul/câștigul net anual și/sau impozitul pe venitul anual, de plată; Notă ... Potrivit alin. (5) al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 15 din 12 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 14 martie 2019, în anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut la art. 133 alin. (15) lit. a) din Codul fiscal pentru acordarea bonificației se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv. Notă ... Art. V din ORDONANȚA nr. 6 din 28 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 31 ianuarie 2020, în anul 2020, prevede:Articolul V(1) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în situațiile reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Cod fiscal, precum și în alte acte normative, se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv.(2) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 ”Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”/”Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”, după caz, în situațiile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv.(3) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv.
pentru plata cu anticipație a impozitului pe venit se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit anual estimat declarat prin Declarația unică și plătit integral până la 15 decembrie 2018 inclusiv. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual estimat și/sau impozitul pe venitul anual estimat, de plată.
bonificația prevăzută la lit. a) de care beneficiază persoanele fizice care obțin venituri anuale pentru care exista obligația completării și depunerii numai a declarației prevăzute la art. 120 se acordă de către organul fiscal. (la 29-12-2018, Alineatul (15) din Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 8, Articolul 66, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 )
(15^1) Procedura de acordare a bonificației prevăzută la alin. (15) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F. (la 29-12-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 9, Articolul 66, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) Notă ... Potrivit alin. (2) al art. 67 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018, termenul de emitere a ordinului privind procedura prevăzută la art. 133 alin. (15^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, este de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului act normativ.
(15^2) Prevederile art. 68 alin. (7^1) nu se aplică pentru operațiunile în curs de efectuare la data de 1 ianuarie 2021, ci numai pentru operațiunile efectuate începând cu această dată. (la 24-12-2020, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 93, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(15^3) Prevederile art. 85 alin. (2)-(4^9) și (6), art. 87, art. 89 alin. (2) și art. 122 alin. (4) lit. a) se aplică pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021, iar cele referitoare la prevederile art. 85 alin. (8^1) și art. 86 se aplică începând cu aceeași dată. (la 24-12-2020, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 93, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(15^4) Pentru veniturile realizate din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, înainte de data de 1 ianuarie 2021, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în perioada respectivă. (la 24-12-2020, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 93, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(15^5) Prevederile art. 92 se aplică pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021. În cazul operațiunilor cu instrumente financiare derivate, pierderile obținute din operațiuni efectuate până la data de 1 ianuarie 2021 nu se reportează și nu se compensează, acestea reprezentând pierderi definitive ale contribuabilului. (la 24-12-2020, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 93, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(15^6) Costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, puse în funcțiune în anul 2020 se deduce din impozitul anual datorat potrivit reglementărilor în vigoare în anul 2020. (la 24-12-2020, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 93, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(15^7) În anul 2021, termenul de depunere a declarației anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entitățile supuse regimului transparenței fiscale, prevăzută la art. 107 alin. (5) și art. 125 alin. (4), este până la data de 15 aprilie 2021 inclusiv. În cadrul aceluiași termen, asociatul desemnat are obligația transmiterii către fiecare membru asociat a informațiilor referitoare la venitul impozabil/venitul net/pierderea ce îi revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii sau corespunzător cotei de participare, conform contractului de asociere, după caz. (la 26-02-2021, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
(16) În cazul în care condițiile prevăzute la alin. (15) sunt îndeplinite cumulativ se aplică ambele bonificații. (la 23-03-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(17) Prevederile art. 121 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător. (la 23-03-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(18) Contribuabilii au obligația de determinare a venitului net anual impozabil/câștigului net anual impozabil/pierderii nete anuale, de efectuare a calculului și de plată a impozitului anual datorat, pentru veniturile realizate din România și din străinătate, pe fiecare sursă de venit, potrivit prevederilor în vigoare în anul fiscal 2018. (la 23-03-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(19) La stabilirea venitului net anual impozabil/câștigului net anual impozabil vor fi avute în vedere pierderile fiscale reportate pentru fiecare sursă de venit, precum și metodele de evitare a dublei impuneri, după caz. (la 23-03-2018, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(20) Prevederile art. 68^2, art. 114 alin. (2) lit. k^1) și lit. l) sunt aplicabile pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021 și cheltuielile aferente dobândirii drepturilor de creanță respective, care nu au fost luate în calcul la determinarea venitului impozabil în anii anteriori anului 2021. (la 24-12-2020, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 94, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(21) Contribuabilii care în anul 2021 au realizat venituri din închirierea în scop turistic a unui număr de sub 5 camere închiriate în scop turistic, situate în locuințe proprietate personală, indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea, și au determinat venitul net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, în anul 2022 determină venitul net anual pe baza normelor de venit. (la 03-09-2021, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 31 august 2021 )
(22) În vederea determinării impozitului pe venit datorat în cazul transferului titlurilor de valoare/operațiunilor cu instrumente financiare derivate se aplică următoarele reguli:a) pentru anul fiscal cuprins între 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, inclusiv, se procedează după cum urmează:(i) pentru câștigurile/pierderile aferente perioadei, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării câștigului/înregistrării pierderii; ... (ii) pierderea netă obținută din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate care nu au fost efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), aferentă anului fiscal 2022, respectiv perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, inclusiv, se reportează și se compensează, potrivit regulilor de reportare; ... ... b) în cazul transferului titlurilor de valoare și operațiunilor cu instrumente financiare derivate, efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), dobândite anterior datei de 1 ianuarie 2023, impozitul se calculează astfel:(i) prin aplicarea unei cote de 3% asupra câștigului realizat începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru cele deținute o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii; ... (ii) prin aplicarea unei cote de 1% asupra câștigului determinat potrivit legii, realizat începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru cele deținute o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobândirii; ... ... c) pierderile obținute și necompensate până la data de 1 ianuarie 2023 din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1) nu se reportează, acestea reprezentând pierderi definitive ale contribuabilului indiferent de data la care au fost înregistrate. ... (la 01-01-2023, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 142 din 20 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 23 mai 2022 )
pentru anul fiscal cuprins între 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, inclusiv, se procedează după cum urmează:(i) pentru câștigurile/pierderile aferente perioadei, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării câștigului/înregistrării pierderii; ... (ii) pierderea netă obținută din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate care nu au fost efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), aferentă anului fiscal 2022, respectiv perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, inclusiv, se reportează și se compensează, potrivit regulilor de reportare; ...
în cazul transferului titlurilor de valoare și operațiunilor cu instrumente financiare derivate, efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), dobândite anterior datei de 1 ianuarie 2023, impozitul se calculează astfel:(i) prin aplicarea unei cote de 3% asupra câștigului realizat începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru cele deținute o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii; ... (ii) prin aplicarea unei cote de 1% asupra câștigului determinat potrivit legii, realizat începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru cele deținute o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobândirii; ...
pierderile obținute și necompensate până la data de 1 ianuarie 2023 din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1) nu se reportează, acestea reprezentând pierderi definitive ale contribuabilului indiferent de data la care au fost înregistrate.
(23) În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea, la organul fiscal competent, a contractului încheiat între părți și a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligația înregistrării acestora. (la 01-01-2023, Articolul 133 din Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 57, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )
(24) Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor aferente anilor fiscali anteriori anului 2024, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în anii fiscali respectivi. Pierderea reportată, necompensată, precum și pierderea fiscală înregistrată în anul fiscal 2023 reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului. (la 05-12-2024, Alineatul (24) , Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 17. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
(25) Sumele reprezentând costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, puse în funcțiune în anul 2023, precum și sumele de aceeași natură reportate, se deduc din impozitul pe venitul anual datorat pentru anul 2023. Sumele rămase care nu sunt scăzute din impozitul pe venitul anual datorat pentru anul 2023 nu se reportează și reprezintă cheltuieli deductibile la stabilirea venitului net anual, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, începând cu veniturile aferente anului 2024. În cazul asocierilor fără personalitate juridică, pentru stabilirea impozitului anual datorat de fiecare membru asociat pentru anul 2023, costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale puse în funcțiune în anul 2023 se distribuie proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere. (la 01-01-2024, Articolul 133, Capitolul XV, Titlul IV a fost completat de Punctul 84., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(26) Obligațiile declarative ale notarilor publici cu privire la transferurile proprietăților imobiliare efectuate în semestrul II al anului 2023 sunt cele în vigoare la data de 31 decembrie 2023. (la 01-01-2024, Articolul 133, Capitolul XV, Titlul IV a fost completat de Punctul 84., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(27) Pierderile fiscale anuale înregistrate în anii precedenți anului 2024, rămase necompensate la data de 31 decembrie 2023, se compensează din veniturile nete anuale sau, după caz, câștigurile nete anuale realizate începând cu anul 2024, pe perioada rămasă din cei 7 ani, în limita a 70% din veniturile nete anuale sau, după caz, câștigurile nete anuale respective. Pentru aplicarea limitei de 70%, pierderile fiscale anuale înregistrate în anii precedenți anului 2024, rămase necompensate la data de 31 decembrie 2023, se cumulează cu pierderile fiscale anuale înregistrate începând cu anul 2024. (la 01-01-2024, Articolul 133, Capitolul XV, Titlul IV a fost completat de Punctul 84., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(28) Prevederile referitoare la dreptul contribuabililor de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, stabilit potrivit art. 68^1 alin. (7), art. 72 alin. (8), art. 101 alin. (12), art. 123 alin. (3) și (4), art. 130 alin. (7)-(9), precum și procedura de aplicare a prevederilor corespunzătoare, prevăzută la art. 123^1 și art. 130 alin. (10), în vigoare până la data de 31 decembrie 2023, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, potrivit legii, se aplică pentru redirecționarea impozitului pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2023. (la 01-01-2024, Articolul 133, Capitolul XV, Titlul IV a fost completat de Punctul 84., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(29) Prevederile art. 83 alin. (6) referitoare la desemnarea proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal care îndeplinește obligația de înregistrare a contractului de închiriere nu se aplică în cazul contractelor de închiriere, aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2025, precum și în cazul actelor de modificare a acestora, înregistrate la organul fiscal anterior acestei date. (la 01-01-2025, Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 18. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024 )
(30) În cazul contribuabililor care au exprimat opțiunea de determinare a veniturilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, anterior anului 2025, perioada în care aplică determinarea venitului net în sistem real se calculează conform regulilor în vigoare la data exprimării opțiunii și se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă de 2 ani fiscali consecutivi dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior. Pentru a reveni la sistemul anterior, contribuabilul completează corespunzător Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, aferentă veniturilor realizate în anul următor expirării perioadei de 2 ani, și depune formularul la organul fiscal competent, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3). (la 01-01-2025, Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 18. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024 ) Notă ... Potrivit alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024, prevederile art. I pct. 1-4, 6-10, 12-17, 18 referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (30) și pct. 19-24 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2025.
(31) Pentru veniturile încasate din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul personal prevăzute la art. 111 alin. (6^1)-(6^3), după data intrării în vigoare a prevederilor art. 111 alin. (6^1)-(6^3), din contracte aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestor prevederi sau în baza altor acte juridice, respectiv potrivit legii, obligațiile fiscale ale contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 111 alin. (6^1)-(6^3). (la 05-12-2024, Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 18. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
(32) Prevederile art. 111 alin. (6^4)-(6^7) sunt aplicabile și pentru veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, prevăzute la art. 111 alin. (6^4), plătite după data intrării în vigoare a prevederilor art. 111 alin. (6^4)-(6^7), în baza unor contracte aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestor prevederi sau în baza altor acte juridice, respectiv potrivit legii. (la 05-12-2024, Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 18. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
Potrivit alineatului (2) al art. VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024, prevederile pct. 18, referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (32), se aplică veniturilor plătite începând cu data de 1 ianuarie 2025.
(33) În cazul veniturilor încasate în cursul trimestrului IV al anului 2024 din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul personal definite potrivit art. 111alin. (6^1)-(6^3), contribuabilii au obligația declarării și plății impozitului datorat până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul II al anului 2025. (la 05-12-2024, Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 18. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
(34) Pentru veniturile din activități independente obținute în anul 2025 din închirierea în scop turistic, pentru care venitul net a fost determinat în sistem real sau pe baza normelor de venit, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în anul de realizare a venitului. Pierderea reportată, necompensată, precum și pierderea fiscală înregistrată în anul fiscal 2025 reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului. (la 18-12-2025, Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 17. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(35) Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor obținute în anul 2025, din închirierea în scop turistic de către proprietari a camerelor situate în locuințe proprietate personală, altele decât cele care constituie structuri de primire turistice, potrivit legislației specifice, pentru care determinarea venitului net a fost determinată pe baze de norme de venit, precum și în cazul în care determinarea venitului net a fost efectuată în sistem real, potrivit prevederilor titlului IV capitolul II - Venituri din activități independente, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în anul de realizare a venitului. Pierderea fiscală înregistrată în anul fiscal 2025 reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului. (la 18-12-2025, Articolul 133 , Capitolul XV , Titlul IV a fost completat de Punctul 17. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
Articolul 134
Definitivarea impunerii pe anul fiscal
Pentru definitivarea impozitului aferent venitului realizat într-un an fiscal se va elabora formularistica necesară, ce va fi aprobată prin ordin al președintelui A.N.A.F., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 135
Sfera contribuțiilor sociale
În sensul prezentului titlu, contribuțiile sociale definite la art. 2 alin. (2) sunt contribuții sociale obligatorii.
Articolul 135^1
Definiții
(1) În înțelesul prezentului titlu, prin salariu de bază minim brut pe țară se înțelege salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului sau prin alte acte normative.
(2) În situația în care, prin hotărâre a Guvernului sau prin alte acte normative, se utilizează, în același timp, mai multe valori ale salariului minim brut pe țară, în aplicarea prevederilor art. 145, 146 și 157^1, se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe țară, dacă prin lege nu se prevede altfel. (la 01-01-2024, Alineatul (2), Articolul 135^1, Capitolul I, Titlul V a fost modificat de Punctul 85., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) Notă ... Potrivit alin. (2) al art. LVII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023, prevederile pct. 85 al art. LIII se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2024.
(3) În aplicarea prevederilor art. 148, 151, 170, 174 și 174^1, la verificarea încadrării venitului în plafoanele anuale, precum și la stabilirea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale, respectiv al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe țară stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului pentru care se stabilesc contribuțiile sociale, indiferent dacă în cursul aceluiași an se utilizează mai multe valori ale salariului minim brut pe țară. (la 01-01-2025, Alineatul (3) , Articolul 135^1 , Capitolul I , Titlul V a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024 ) Notă ... Potrivit alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024, prevederile art. I pct. 1-4, 6-10, 12-17, 18 referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (30) și pct. 19-24 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2025.
(la 24-12-2020, Articolul 135^1 din Capitolul I , Titlul V a fost modificat de Punctul 95, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
Articolul 135^2
Dispoziții generale privind regulile aplicabile veniturilor realizate din străinătate
Pentru veniturile realizate din străinătate, în vederea stabilirii contribuțiilor sociale obligatorii se aplică regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestora, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
(la 24-12-2020, Capitolul I din Titlul V a fost completat de Punctul 96, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
Articolul 136
Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii
Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul public de pensii, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:a) cetățenii români, cetățenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România; ... b) cetățenii români, cetățenii altor state și apatrizii care nu au domiciliul sau reședința în România, în condițiile prevăzute de legislația europeană aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și de acordurile privind sistemele de securitate socială la care România este parte, cu excepția nomazilor digitali, definiți în conformitate cu prevederile art. 2 lit. n^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care nomadul digital este prezent pe teritoriul României pentru o perioadă sau mai multe perioade care nu depășesc 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat; (la 02-04-2023, Litera b) din Articolul 136 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 69 din 29 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 30 martie 2023 ) ... c) persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, atât pe perioada în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii ori asimilate salariilor desfășoară activitate, cât și pe perioada în care acestea beneficiază de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate; ... d) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială ori de indemnizații de asigurări sociale de sănătate care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit legii, și pentru care dispozițiile legale prevăd plata de contribuții de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat din bugetul asigurărilor pentru șomaj; ... e) Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. B și alin. (2), art. 23 alin. (2) și la art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare; (la 01-01-2024, Litera e), Articolul 136, Sectiunea 1, Capitolul II, Titlul V a fost modificată de Punctul 87., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) Notă ... Potrivit alin. (7) al art. LVII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023, prevederile pct. 87 al art. LIII se aplică începând cu indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aferente lunii ianuarie 2024. ... f) unitățile trimițătoare, pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, inclusiv pentru categoriile de personal trimise în misiune temporară sau permanentă în străinătate prevăzute prin hotărâre a Guvernului, pentru soțul/soția care însoțește personalul trimis în misiune permanentă în străinătate și căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu și pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României, cărora li se suspendă raporturile de muncă, ca urmare a participării la cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care depășește 90 de zile calendaristice. ...
Articolul 137
Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale
(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuți la art. 136, datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri realizate din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România: (la 01-01-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 137 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;
venituri din activități independente, definite conform art. 67, cu excepția celor din vânzarea energiei electrice de către prosumatorii, persoane fizice, altele decât cele organizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, la furnizorii de energie electrică cu care respectivii prosumatori au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, dacă centralele electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile pe care le dețin au puterea electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum. (la 30-07-2020, Litera b) din Articolul 137 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 3, Articolul IX din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )
b^1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite la art. 70, cu excepția veniturilor prevăzute la art. 72 alin. (3); (la 23-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 137, Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost completat de Punctul 49, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
indemnizații de șomaj;
indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuții de asigurări sociale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60. (la 01-01-2016, Alin. (2) al art. 137 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015. )
Articolul 138
Cotele de contribuții de asigurări sociale
Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi; ... b) 4% datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; ... c) 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora. ...
(la 01-01-2018, Articolul 138 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificat de Punctul 42, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
Articolul 138^1
Abrogat. (la 01-01-2025, Articolul 138^1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 10. , Articolul LXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024 )
Potrivit alin. (3) al art. LXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prevederile art. LXIV pct. 7, 8 și 10-14 se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
Articolul 138^2
Abrogat. (la 01-01-2025, Articolul 138^2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 11. , Articolul LXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024 )
Potrivit alin. (3) al art. LXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prevederile art. LXIV pct. 7, 8 și 10-14 se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
Articolul 138^3
Abrogat. (la 01-01-2024, Articolul 138^3, Sectiunea a 2-a, Capitolul II, Titlul V a fost abrogat de Punctul 88., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
Potrivit alin. (2) al art. LVII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023, prevederile pct. 88 al art. LIII se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2024.
Articolul 138^4
Abrogat. (la 01-01-2025, Articolul 138^4 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 12. , Articolul LXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024 )
Potrivit alin. (3) al art. LXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prevederile art. LXIV pct. 7, 8 și 10-14 se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
Articolul 138^5
Abrogat. (la 01-01-2025, Articolul 138^5 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul LXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024 )
Potrivit alin. (3) al art. LXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prevederile art. LXIV pct. 7, 8 și 10-14 se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
Articolul 139
Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor (la 01-01-2018, Denumirea marginală a articolului 139 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(1) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include: (la 01-01-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situația personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile asupra cărora se datorează contribuția sunt cele prevăzute la art. 145 alin. (1) lit. a); Notă ... Decizie de admitere: RIL nr. 5/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 480 din 5 iunie 2020:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. a), art. 142 lit. s) pct. 3, precum și ale art. 157 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația de hrană acordată personalului din sistemul sanitar, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) și (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se cuprinde în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale și în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018.
indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
remunerația administratorilor societăților, companiilor/societăților naționale și regiilor autonome, desemnați/numiți în condițiile legii, precum și sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor și în consiliul de administrație;
remunerația obținută de directorii cu contract de mandat și de membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;
sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum și sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete și altele asemenea;
sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăților, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum și participarea la profitul unității pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;
sumele reprezentând participarea salariaților la profit, potrivit legii;
sume reprezentând salarii/diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept. (la 24-12-2020, Litera i) din Alineatul (1) al Articolului 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 98, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) Notă ... Conform literei c) a alineatului (1) al articolului VII din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020, prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, prevederile art. I punctele 34-36, 38-40, 43, 44, 46, 97, 98, 100, 102-107, 109-111, 118 referitor la art. 154 alin. (1) lit. d) și r), precum și punctele 121, 123, 124, 126-129, 138-141 se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.
indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008, cu modificările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat; ... (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat. ... Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate. (la 15-12-2023, Litera j) din Alineatul (1) al Articolului 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 92., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din străinătate, pe perioada delegării/detașării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic; ... (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic. ... Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării. (la 15-12-2023, Litera l) din Alineatul (1) al Articolului 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 92., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entități din străinătate, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a entității, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă;
remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007, cu modificările și completările ulterioare;
indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator sau din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii, primite pe perioada în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii medicale și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, conform prevederilor legale; (la 08-02-2018, Litera o), alin. (1) din Articolul 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificată de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 8 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 08 februarie 2018 )
sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii;
veniturile reprezentând plăți compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă.
indemnizația de hrană și indemnizația de vacanță acordată potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. (la 29-12-2018, Alineatul (1) din Articolul 139 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost completat de Punctul 11, Articolul 66, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 )
remunerația brută primită pentru activitatea prestată de zilieri, potrivit legii. (la 01-05-2019, Alineatul (1) din Articolul 139 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost completat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 18 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 19 aprilie 2019 ) Notă ... Potrivit lit. a) a alin. (5) al art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 18 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 19 aprilie 2019, prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile pct. 1 și 2 ale art. II intră în vigoare începând cu veniturile lunii mai 2019.
ș) valoarea nominală a tichetelor cadou prevăzute la art. 76 alin. (3) lit. h), acordate de către angajatori, potrivit legii; (la 18-12-2021, Alineatul (1) din Articolul 139 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost completat de Punctul 8, Articolul XXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021. ) Notă ... A se vedea Nota de la art. 78. Notă ... Conform literei b) a alineatului (1) al articolului XXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prevederile pct. 8 al articolului XXIV aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență.
veniturile prevăzute la art. 142 lit. aa^1), pentru partea care depășește limitele prevăzute la respectiva dispoziție. (la 01-01-2023, Articolul 139 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost completat de Punctul 62, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) Notă ... Potrivit literei d) a articolului IX din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022, prevederile pct. 62 al art. I se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.
A se vedea prevederile articolului III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025.
(2) Abrogat. (la 06-01-2017, Alineatul (2) din Articolul 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 6 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 06 ianuarie 2017 )
(3) Abrogat. (la 06-01-2017, Alineatul (3) din Articolul 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 6 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 06 ianuarie 2017 )
(4) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. d) și f) intră în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, indiferent dacă persoanele respective sunt din cadrul aceleiași entități ori din afara ei, pensionari sau angajați cu contract individual de muncă. (la 01-01-2018, Alineatul (4) din Articolul 139 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificat de Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
Articolul 139^1
Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate pentru venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate
Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații, alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, o reprezintă câștigul brut realizat din venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
(la 24-12-2020, Sectiunea a 3-a din Capitolul II , Titlul V a fost completată de Punctul 99, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
Conform literei d) a alineatului (1) din articolul VII din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020, prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, prevederile art. I punctele 58, 69, 72, 99, 101, 108, 112, 122, 125 și 130 se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021.
Articolul 140
Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora
(1) Pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, baza lunară de calcul pentru contribuția de asigurări sociale o reprezintă suma câștigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuția, pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite, speciale sau în alte condiții de muncă.
(2) Abrogat. (la 01-11-2023, Alineatul (2), Articolul 140, Sectiunea a 3-a, Capitolul II, Titlul V a fost abrogat de Punctul 20., Articolul III, Capitolul II din LEGEA nr. 296 din 26 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 27 octombrie 2023 ) Notă ... Conform literei a) a alineatului (1) din articolul VII, Capitolul II din LEGEA nr. 296 din 26 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 27 octombrie 2023, prevederile pct. 8-10, pct. 16-20, pct. 22-24, pct. 27, pct. 35 și 36 ale articolului III intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi și se aplică începând cu veniturile aferente aceleiași luni.
(3) Abrogat. (la 01-11-2023, Alineatul (3), Articolul 140, Sectiunea a 3-a, Capitolul II, Titlul V a fost abrogat de Punctul 20., Articolul III, Capitolul II din LEGEA nr. 296 din 26 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 27 octombrie 2023 )
(la 29-12-2018, Articolul 140 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost modificat de Punctul 12, Articolul 66, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 )
Conform literei a) a alineatului (1) din articolul VII, Capitolul II din LEGEA nr. 296 din 26 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 27 octombrie 2023, prevederile pct. 8-10, pct. 16-20, pct. 22-24, pct. 27, pct. 35 și 36 ale articolului III intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi și se aplică începând cu veniturile aferente aceleiași luni.
Potrivit lit. b), alin. (1) al art. 67 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018, prevederile modificatoare de la pct. 1, 2, 4, 5, 10, 12-16, 18, 20 și 22 ale art. 66, se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2019.
A se vedea prevederile articolului III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025.
Consultarea acestui document nu înlocuiește lectura Monitorului Oficial corespunzător. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele inexactități rezultate din transformarea textului original în acest format.
Acest text este publicat în condițiile de reutilizare proprii ale sursei Portalul Legislativ, nu sub o licență Legalize sau de domeniu public.
Portalul Legislativ
Domeniu public (texte oficiale, Legea nr. 8/1996, art. 9)