CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015

Tip Codul Fiscal
Publicare 2015-09-10
Ultima actualizare 2026-03-01
Stare În vigoare
Emitent PARLAMENTUL
articole Neindexat
Istoricul modificărilor API JSON

(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă inițial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinației de utilizare. Ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează obligația de ajustare sau, după caz, în ultima perioadă fiscală a fiecărui an, în condițiile prevăzute prin normele metodologice. Prin excepție, în cazul trecerii persoanei impozabile de la regimul normal de taxare la regimul de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 310, precum și în cazul livrării bunului de capital în regim de scutire conform art. 292, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinației de utilizare; ... b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează de persoanele impozabile care au aplicat pro rata de deducere pentru bunul de capital. Ajustarea reprezintă o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă inițial și se efectuează în ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2); ... c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa nededusă inițial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinației de utilizare. Ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustare sau, după caz, în ultima perioadă fiscală a fiecărui an, în condițiile prevăzute prin normele metodologice. Prin excepție, în cazul trecerii persoanei impozabile de la regimul de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 310 la regimul normal de taxare, precum și în cazul livrării bunului de capital în regim de taxare, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinației de utilizare; ... d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. d), ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea și se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare obligația ajustării; ... e) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situațiile enumerate la art. 287. ... (la 01-01-2017, Alineatul (5) din Articolul 305 , Capitolul X , Titlul VII a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 )

a)

pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă inițial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinației de utilizare. Ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează obligația de ajustare sau, după caz, în ultima perioadă fiscală a fiecărui an, în condițiile prevăzute prin normele metodologice. Prin excepție, în cazul trecerii persoanei impozabile de la regimul normal de taxare la regimul de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 310, precum și în cazul livrării bunului de capital în regim de scutire conform art. 292, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinației de utilizare;

b)

pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează de persoanele impozabile care au aplicat pro rata de deducere pentru bunul de capital. Ajustarea reprezintă o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă inițial și se efectuează în ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2);

c)

pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa nededusă inițial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinației de utilizare. Ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustare sau, după caz, în ultima perioadă fiscală a fiecărui an, în condițiile prevăzute prin normele metodologice. Prin excepție, în cazul trecerii persoanei impozabile de la regimul de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 310 la regimul normal de taxare, precum și în cazul livrării bunului de capital în regim de taxare, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinației de utilizare;

d)

pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. d), ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea și se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare obligația ajustării;

e)

pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situațiile enumerate la art. 287.

(5^1) Prevederile alin. (5) se aplică și în cazul bunurilor de capital care la data de 1 ianuarie 2017 se află în perioada de ajustare prevăzută la alin. (2), pentru situațiile de la alin. (4) lit. a) și c) care intervin începând cu data de 1 ianuarie 2017. Prin norme se stabilesc regulile de aplicare. (la 01-01-2017, Articolul 305 din Capitolul X , Titlul VII a fost completat de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 )

(6) Ajustarea taxei pentru situațiile prevăzute la alin. (5) se realizează conform procedurii prevăzute prin normele metodologice.

(7) Dacă pe parcursul perioadei de ajustare intervin evenimente care generează ajustarea în favoarea persoanei impozabile sau în favoarea statului, ajustările prevăzute la alin. (5) lit. a) și c) se efectuează pentru același bun de capital succesiv în cadrul perioadei de ajustare ori de câte ori apar respectivele evenimente.

(8) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situație a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile și al ajustărilor efectuate. Această situație trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziției bunului de capital devine exigibilă și se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente și jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeași perioadă.

(9) Abrogat. (la 01-07-2024, Alineatul (9) , Articolul 305 , Capitolul X , Titlul VII a fost abrogat de Punctul 3. , Litera A. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 26 iunie 2024 )

Articolul 306

Dispoziții tranzitorii privind ajustarea

(1) Prin excepție de la prevederile art. 305 alin. (5), se ajustează taxa deductibilă proporțional cu valoarea rămasă neamortizată la momentul la care intervin evenimentele prevăzute la art. 305 alin. (4) pentru următoarele categorii de active corporale fixe care până la data de 31 decembrie 2015 nu erau considerate bunuri de capital:a) activele corporale fixe amortizabile a căror durată normală de utilizare stabilită pentru amortizarea fiscală este mai mică de 5 ani, care au fost achiziționate sau fabricate după data aderării până la data 31 decembrie 2015, inclusiv; ... b) activele corporale fixe de natura mijloacelor fixe amortizabile care fac obiectul leasingului a căror limită minimă a duratei normale de utilizare este mai mică de 5 ani, care au fost achiziționate sau fabricate după data aderării până la data 31 decembrie 2015, inclusiv. ...

a)

activele corporale fixe amortizabile a căror durată normală de utilizare stabilită pentru amortizarea fiscală este mai mică de 5 ani, care au fost achiziționate sau fabricate după data aderării până la data 31 decembrie 2015, inclusiv;

b)

activele corporale fixe de natura mijloacelor fixe amortizabile care fac obiectul leasingului a căror limită minimă a duratei normale de utilizare este mai mică de 5 ani, care au fost achiziționate sau fabricate după data aderării până la data 31 decembrie 2015, inclusiv.

(2) În cazul activelor corporale fixe prevăzute la alin. (1) pentru care dreptul de deducere se exercită potrivit art. 297 alin. (2) și (3), se ajustează taxa deductibilă care a fost plătită furnizorului/prestatorului, proporțional cu valoarea rămasă neamortizată la momentul la care intervin evenimentele prevăzute la art. 305 alin. (4) care generează ajustarea.

Articolul 307

Persoana obligată la plata taxei pentru operațiunile taxabile din România

(1) Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepția cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform alin. (2)-(6) și art. 331.

(2) Taxa este datorată de orice persoană impozabilă, inclusiv de către persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România conform art. 278 alin. (2) și care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2) și care nu aplică regimul pentru micile întreprinderi în România prevăzut la art. 310^2, chiar dacă este înregistrată în România conform art. 316 alin. (4) sau (6). (la 01-09-2025, Alineatul (2) , Articolul 307 , Capitolul XI , Titlul VII a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(3) Taxa este datorată de orice persoană înregistrată conform art. 316 sau 317, căreia i se livrează produsele prevăzute la art. 275 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2), chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 316 alin. (4) sau (6).

(4) Taxa este datorată de persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare, în următoarele condiții:1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru și să fi efectuat o achiziție intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu este impozabilă conform art. 268 alin. (8) lit. b); și ... 2. bunurile aferente achiziției intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător, dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct către beneficiarul livrării; și ... 3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă. ...

(5) Taxa este datorată de persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situațiile prevăzute la art. 295 alin. (1) lit. a) și d).

(6) În alte situații decât cele prevăzute la alin. (2)-(5), în cazul în care livrarea de bunuri/prestarea de servicii este realizată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2) și care nu este înregistrată în România conform art. 316 și care nu aplică regimul pentru micile întreprinderi în România prevăzut la art. 310^2, persoana obligată la plata taxei este persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316, sau persoana nestabilită în România, dar înregistrată în România conform art. 316, care este beneficiar al unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România, conform art. 275 sau 278. Prin excepție, persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România și neînregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317, care este beneficiar al unor prestări de servicii prevăzute la art. 278 alin. (4) și (5) sau al unor vânzări de bunuri la distanță prevăzute la art. 275 alin. (2)-(4), nu este persoana obligată la plata taxei dacă furnizorul/prestatorul aplică unul dintre regimurile speciale prevăzute la art. 314, 315 sau 315^2. (la 01-09-2025, Alineatul (6) , Articolul 307 , Capitolul XI , Titlul VII a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (1):a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei; ... b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană, respectiva persoană este obligată, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei. ...

a)

atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;

b)

atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană, respectiva persoană este obligată, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

Articolul 308

Persoana obligată la plata taxei pentru achiziții intracomunitare

(1) Persoana care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.

(2) Atunci când persoana obligată la plata taxei pentru achiziția intracomunitară, conform alin. (1), este:a) o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei; ... b) o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană, respectiva persoană este obligată, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei. ...

a)

o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;

b)

o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană, respectiva persoană este obligată, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

Articolul 309

Persoana obligată la plata taxei pentru importul de bunuri

Plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligația importatorului.

Articolul 310

Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici aplicabil în România de persoanele impozabile cu sediul activității economice în România (la 01-09-2025, Titlul articolului 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost modificat de Punctul 10. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, nu depășește plafonul de 395.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 268 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 294 alin. (2) lit. b). (la 01-09-2025, Alineatul (1) , Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(2) Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situația persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, a operațiunilor scutite cu drept de deducere și, dacă nu sunt accesorii activității principale, a operațiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. a), b), e) și f), cu locul în România. Prin excepție, nu se cuprind în cifra de afaceri prevăzută la alin. (1) livrările de active fixe corporale, astfel cum sunt definite la art. 266 alin. (1) pct. 3, și cesiunea/transferul de active necorporale, efectuate de persoana impozabilă. (la 01-09-2025, Alineatul (2) , Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 ) Notă ... Articolul III din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 prevede:Articolul III(1) Persoanele impozabile care au depășit în luna august 2025 plafonul de scutire pentru întreprinderile mici de 300.000 de lei, calculat potrivit prevederilor art. 310 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data depășirii plafonului, nu trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA decât la depășirea plafonului anual de scutire de 395.000 lei, calculat conform art. 310 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Dacă în luna august 2025 a fost depășit și plafonul de 395.000 lei, persoana impozabilă trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA cel târziu în data de 10 septembrie 2025 și să aplice regimul normal de taxare începând cu această dată. Înregistrarea în scopuri de TVA a respectivei persoane se va considera valabilă începând cu data de 10 septembrie 2025.(2) Persoanele impozabile înființate anterior anului 2025, care s-au înregistrat în scopuri de TVA până la data de 1 septembrie 2025 inclusiv, ca urmare a depășirii plafonului de scutire de 300.000 lei prevăzut la alin. (1), pot solicita, începând cu data de 1 septembrie 2025, scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în vederea aplicării regimului special de scutire, dacă nu au depășit plafonul de scutire de 300.000 lei din anul precedent, respectiv anul 2024, și dacă până la data solicitării scoaterii din evidență nu au depășit plafonul de 395.000 lei, calculat conform art. 310 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(3) Persoanele impozabile înființate în anul 2025, care s-au înregistrat în scopuri de TVA până la data de 1 septembrie 2025 inclusiv, ca urmare a depășirii plafonului de scutire de 300.000 lei prevăzut la alin. (1), pot solicita, începând cu data de 1 septembrie 2025, scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în vederea aplicării regimului special de scutire, dacă până la data solicitării scoaterii din evidență nu au depășit plafonul de 395.000 lei, calculat conform art. 310 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(4) Solicitarea de scoatere din evidența persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), se poate depune la organele fiscale competente între data de 1 și 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă în conformitate cu prevederile art. 322 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. Organele fiscale competente au obligația de a soluționa solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea. Până la comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, persoanei impozabile îi revin toate drepturile și obligațiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidență are obligația să depună ultimul decont de taxă prevăzut la art. 323 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de perioada fiscală aplicată conform art. 322 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligația să evidențieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă, conform titlului VII din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(5) Pentru persoanele impozabile care au depășit, anterior datei de 1 august 2025, plafonul de scutire de 300.000 de lei, prevăzut la alin. (1), și nu au solicitat în termen înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a depășirii plafonului, se aplică prevederile referitoare la înregistrare în vigoare la data depășirii plafonului.(6) Persoana impozabilă care are sediul activității economice în alt stat membru care a solicitat aplicarea regimului special de scutire pentru întreprinderi mici în România și căreia statul membru de stabilire i-a comunicat codul individual de identificare cu sufixul „EX“ valabil pentru România, până la data de 1 septembrie 2025, aplică regimul special de scutire pentru operațiunile efectuate în România de la data la care i-a fost comunicat codul, în condițiile aplicabile persoanelor impozabile cu sediul activității economice în România.

(3) Persoana impozabilă care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă. Persoana impozabilă care realizează în cursul unui an calendaristic exclusiv operațiuni scutite fără drept de deducere conform art. 292 nu se consideră că depășește plafonul prevăzut la alin. (1).

(4) O persoană impozabilă nou-înființată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activității economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, conform alin. (2), sub plafonul de scutire și nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare, conform alin. (3).

(5) Pentru persoana impozabilă nou-înființată care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire este plafonul prevăzut la alin. (1).

(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), depășește plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316, cel târziu la data depășirii plafonului. Regimul normal de taxare se aplică din data depășirii plafonului prevăzut la alin. (1), începând cu tranzacția care conduce la depășirea plafonului. Persoana impozabilă poate aplica regimul normal de taxare și pentru operațiunile anterioare tranzacției care a condus la depășirea plafonului de scutire, realizate în data în care plafonul de scutire este depășit. (la 01-09-2025, Alineatul (6) , Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(6^1) Dacă organele fiscale competente constată că persoana impozabilă nu a respectat prevederile alin. (6), respectiv nu a solicitat sau a solicitat înregistrarea cu întârziere, procedează după cum urmează:a) înregistrează în scopuri de TVA, din oficiu, persoana impozabilă, de la data depășirii plafonului prevăzut la alin. (1), sau, în cazul în care aceasta este deja înregistrată, modifică data înregistrării în scopuri de TVA, astfel încât data înregistrării să fie data depășirii plafonului; ... b) stabilesc obligații privind taxa de plată, constând în diferența dintre taxa pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze și taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă, în perioada în care ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa colectată este mai mare decât taxa deductibilă, sau după caz; ... c) determină suma negativă a taxei, respectiv diferența dintre taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă și taxa pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze, în perioada în care ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată. ... (la 01-09-2025, Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

a)

înregistrează în scopuri de TVA, din oficiu, persoana impozabilă, de la data depășirii plafonului prevăzut la alin. (1), sau, în cazul în care aceasta este deja înregistrată, modifică data înregistrării în scopuri de TVA, astfel încât data înregistrării să fie data depășirii plafonului;

b)

stabilesc obligații privind taxa de plată, constând în diferența dintre taxa pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze și taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă, în perioada în care ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa colectată este mai mare decât taxa deductibilă, sau după caz;

c)

determină suma negativă a taxei, respectiv diferența dintre taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă și taxa pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze, în perioada în care ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată.

(6^2) Dacă persoana impozabilă constată că nu a solicitat sau a solicitat înregistrarea cu întârziere, procedează după cum urmează:a) solicită înregistrarea în scopuri de TVA de la data depășirii plafonului prevăzut la alin. (1) sau, în cazul în care aceasta este deja înregistrată, solicită modificarea datei înregistrării în scopuri de TVA, astfel încât data înregistrării în scopuri de TVA să fie data depășirii plafonului; ... b) calculează taxa de plată, constând în diferența dintre taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze și taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă, în perioada în care ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa colectată este mai mare decât taxa deductibilă, sau după caz; ... c) determină suma negativă a taxei, respectiv diferența dintre taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă și taxa pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze, de la data la care persoana impozabilă respectivă ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată. ... (la 01-09-2025, Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

a)

solicită înregistrarea în scopuri de TVA de la data depășirii plafonului prevăzut la alin. (1) sau, în cazul în care aceasta este deja înregistrată, solicită modificarea datei înregistrării în scopuri de TVA, astfel încât data înregistrării în scopuri de TVA să fie data depășirii plafonului;

b)

calculează taxa de plată, constând în diferența dintre taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze și taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă, în perioada în care ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa colectată este mai mare decât taxa deductibilă, sau după caz;

c)

determină suma negativă a taxei, respectiv diferența dintre taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă și taxa pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze, de la data la care persoana impozabilă respectivă ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată.

(6^3) Sumele determinate conform alin. (6^2) lit. b) și c) se înscriu în primul decont depus după înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, după modificarea datei de înregistrare ori într-un decont ulterior. (la 01-09-2025, Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(7) Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 care în cursul anului calendaristic precedent nu depășește plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) poate solicita scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, în vederea aplicării regimului special de scutire, cu condiția ca la data solicitării să nu fi depășit plafonul de scutire pentru anul în curs. Solicitarea se poate depune la organele fiscale competente între data de 1 și 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 322. Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. Organele fiscale competente au obligația de a soluționa solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea. Până la comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, persoanei impozabile îi revin toate drepturile și obligațiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316. Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidență are obligația să depună ultimul decont de taxă prevăzut la art. 323, indiferent de perioada fiscală aplicată conform art. 322, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligația să evidențieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă, conform prezentului titlu.

(8) Dacă, ulterior scoaterii din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316, potrivit alin. (7), persoana impozabilă realizează în cursul unui an calendaristic o cifră de afaceri, determinată conform alin. (2), care depășește plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), are obligația să respecte prevederile prezentului articol și, după înregistrarea în scopuri de taxă conform art. 316, are dreptul să efectueze ajustările de taxă conform prezentului titlu. Ajustările vor fi reflectate în primul decont de taxă depus după înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 a persoanei impozabile sau, după caz, într-un decont ulterior. (la 01-09-2025, Alineatul (8) , Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost modificat de Punctul 13. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(9) Persoana impozabilă care solicită, conform alin. (7), scoaterea din evidența persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316, dar are obligația de a se înregistra în scopuri de taxă, conform art. 317, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 317, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidența persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316. Înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 317, va fi valabilă începând cu data anulării înregistrării în scopuri de TVA conform art. 316. Prevederile prezentului alineat se aplică și în cazul în care persoana impozabilă optează pentru înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 317, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidența persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316.

(10) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile prevăzute la art. 297 și 299; ... b) nu are voie să menționeze taxa pe factură sau pe alt document. ...

a)

nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile prevăzute la art. 297 și 299;

b)

nu are voie să menționeze taxa pe factură sau pe alt document.

(11) Prin normele metodologice se stabilesc ajustările de efectuat în cazul modificării regimului de taxă. (la 01-09-2025, Alineatul (11) , Articolul 310 , Capitolul XII , Titlul VII a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

Articolul 310^1

Reguli pentru persoanele impozabile cu sediul activității economice în România care aplică regimul special de scutire pentru întreprinderile mici în alte state membre

(1) O persoană impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) lit. a) poate aplica regimul special de scutire pentru întreprinderile mici în alte state membre dacă îndeplinește următoarele condiții:a) cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene a respectivei persoane impozabile nu depășește 100.000 euro în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul calendaristic precedent; ... b) valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate în statul membru în care persoana impozabilă intenționează să aplice scutirea nu depășește plafonul de scutire aplicabil persoanelor impozabile care aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, stabilite în acel stat membru. ...

a)

cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene a respectivei persoane impozabile nu depășește 100.000 euro în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul calendaristic precedent;

b)

valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate în statul membru în care persoana impozabilă intenționează să aplice scutirea nu depășește plafonul de scutire aplicabil persoanelor impozabile care aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, stabilite în acel stat membru.

(2) Cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene înseamnă valoarea totală anuală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, exclusiv TVA, efectuate de o persoană impozabilă pe teritoriul Uniunii Europene în decursul unui an calendaristic.

(3) Persoana impozabilă prevăzută la alin. (1) care intenționează să aplice regimul special de scutire în unul sau mai multe state membre are obligația să depună la organele fiscale competente o notificare prealabilă, care include cel puțin următoarele informații:a) codul de identificare fiscală, denumirea/numele, domeniul de activitate, forma juridică și domiciliul fiscal ale persoanei impozabile; ... b) statul membru sau statele membre în care intenționează să beneficieze de scutire și, după caz, codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de acestea; ... c) valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în România și în fiecare dintre celelalte state membre în cursul anului calendaristic precedent, respectiv în cursul celor doi ani calendaristici precedenți în situația în care notificarea se referă la aplicarea regimului special de scutire într-un stat membru care aplică opțiunea prevăzută la art. 288a alin. (1) primul paragraf din Directiva 112; ... d) valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în România și în fiecare dintre celelalte state membre în anul calendaristic în curs, înainte de notificare. ...

a)

codul de identificare fiscală, denumirea/numele, domeniul de activitate, forma juridică și domiciliul fiscal ale persoanei impozabile;

b)

statul membru sau statele membre în care intenționează să beneficieze de scutire și, după caz, codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de acestea;

c)

valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în România și în fiecare dintre celelalte state membre în cursul anului calendaristic precedent, respectiv în cursul celor doi ani calendaristici precedenți în situația în care notificarea se referă la aplicarea regimului special de scutire într-un stat membru care aplică opțiunea prevăzută la art. 288a alin. (1) primul paragraf din Directiva 112;

d)

valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în România și în fiecare dintre celelalte state membre în anul calendaristic în curs, înainte de notificare.

(4) Notificărilor prealabile prevăzute la alin. (3) li se aplică regimul juridic al declarațiilor de înregistrare fiscală prevăzute la art. 86 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Operațiunile a căror valoare face obiectul raportării conform alin. (3) lit. c) și d) și alin. (13) sunt cele prevăzute la art. 310 alin. (2) în cazul celor realizate în România. În cazul celorlalte state membre se va declara valoarea următoarelor operațiuni, exclusiv taxa:a) valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, în măsura în care ar fi impozitate dacă ar fi livrate sau prestate de o persoană impozabilă nescutită; ... b) valoarea operațiunilor care sunt scutite, cu drept de deducere a TVA achitată în etapa anterioară, în temeiul art. 98 alin. (2) sau art. 105a din Directiva 112; ... c) valoarea operațiunilor care sunt scutite în temeiul art. 146-149 și al art. 151, 152 și 153 din Directiva 112; ... d) valoarea operațiunilor care sunt scutite în temeiul art. 138 din Directiva 112, în cazul în care se aplică scutirea prevăzută la articolul respectiv; ... e) valoarea operațiunilor imobiliare, a operațiunilor financiare prevăzute la art. 135 alin. (1) lit. b)-g) și valoarea serviciilor de asigurare și reasigurare, cu excepția cazului în care aceste operațiuni au caracterul de operațiuni accesorii. Cesiunile de active fixe corporale sau necorporale ale unei persoane impozabile nu se iau în considerare. ...

a)

valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, în măsura în care ar fi impozitate dacă ar fi livrate sau prestate de o persoană impozabilă nescutită;

b)

valoarea operațiunilor care sunt scutite, cu drept de deducere a TVA achitată în etapa anterioară, în temeiul art. 98 alin. (2) sau art. 105a din Directiva 112;

c)

valoarea operațiunilor care sunt scutite în temeiul art. 146-149 și al art. 151, 152 și 153 din Directiva 112;

d)

valoarea operațiunilor care sunt scutite în temeiul art. 138 din Directiva 112, în cazul în care se aplică scutirea prevăzută la articolul respectiv;

e)

valoarea operațiunilor imobiliare, a operațiunilor financiare prevăzute la art. 135 alin. (1) lit. b)-g) și valoarea serviciilor de asigurare și reasigurare, cu excepția cazului în care aceste operațiuni au caracterul de operațiuni accesorii. Cesiunile de active fixe corporale sau necorporale ale unei persoane impozabile nu se iau în considerare.

(6) Organul fiscal competent atribuie persoanei prevăzute la alin. (3) un cod individual de identificare în acest scop, care poate fi codul de înregistrare în scopuri de TVA deja atribuit persoanei impozabile în România sau, după caz, codul de identificare fiscală, la care se adaugă sufixul «EX».

(7) În cazul în care statul membru în care persoana impozabilă intenționează să beneficieze de scutire aplică plafoane diferite pentru sectoare economice diferite, informațiile prevăzute la alin. (3) lit. c) și d) trebuie raportate separat pentru fiecare plafon aplicabil.

(8) Persoana impozabilă stabilită în Romania informează organul fiscal competent printr-o actualizare a notificării prealabile cu privire la orice modificări ale informațiilor furnizate anterior conform alin. (3), inclusiv cu privire la intenția de a se prevala de scutire într-un alt stat membru sau în alte state membre decât cel indicat sau cele indicate în notificarea prealabilă, precum și cu privire la decizia de a înceta aplicarea regimului de scutire în unul sau mai multe dintre statele membre în care persoana impozabilă respectivă nu este stabilită conform art. 266 alin. (2) lit. a). Încetarea devine efectivă începând cu prima zi a următorului trimestru calendaristic care urmează primirii informațiilor de la persoana impozabilă sau, în cazul în care aceste informații sunt primite în ultima lună a unui trimestru calendaristic, începând cu prima zi a celei de a doua luni a trimestrului calendaristic următor. Actualizărilor notificării prealabile li se aplică regimul juridic al declarațiilor de mențiuni prevăzute la art. 88 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(9) În cazul în care persoana impozabilă stabilită în România informează organul fiscal competent, în conformitate cu prevederile alin. (8), că intenționează să se prevaleze de scutire într-un alt stat membru decât cel indicat sau în alte state membre decât cele indicate în notificarea prealabilă, persoana respectivă nu este obligată să furnizeze informațiile menționate la alin. (3), în măsura în care informațiile respective au fost deja incluse în rapoartele prezentate anterior conform alin. (13). Actualizarea notificării prealabile menționate la alin. (3) include și codul individual de identificare menționat la alin. (6).

(10) Persoana impozabilă aplică scutirea în statul/statele membru/membre în care nu este stabilită prin sediul activității economice și în care a notificat că intenționează să aplice scutirea, după cum urmează:a) de la data la care organul fiscal competent i-a comunicat codul individual de identificare menționat la alin. (6), în cazul notificării prealabile; ... b) de la data la care organul fiscal competent i-a confirmat persoanei impozabile că aceasta poate utiliza, ca urmare a actualizării notificării prealabile, codul individual de identificare deja atribuit potrivit alin. (6). ...

a)

de la data la care organul fiscal competent i-a comunicat codul individual de identificare menționat la alin. (6), în cazul notificării prealabile;

b)

de la data la care organul fiscal competent i-a confirmat persoanei impozabile că aceasta poate utiliza, ca urmare a actualizării notificării prealabile, codul individual de identificare deja atribuit potrivit alin. (6).

(11) Organul fiscal competent comunică persoanei impozabile codul individual de identificare menționat la alin. (6), cel târziu în cea de-a 35-a zi lucrătoare de la primirea notificării prealabile sau a actualizării notificării prealabile.

(12) Termenul prevăzut la alin. (11) se prelungește în cazurile specifice în care, pentru a preveni frauda sau evaziunea fiscală, statul membru în care persoana impozabilă intenționează să beneficieze de scutire solicită un termen suplimentar pentru a efectua verificările necesare.

(13) Persoana impozabilă stabilită în Romania care se prevalează de scutirea pentru mici întreprinderi într-un stat membru în care nu este stabilită conform art. 266 alin. (2) lit. a) trebuie să întocmească și să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare trimestru calendaristic, până în ultima zi calendaristică a lunii următoare trimestrului, chiar dacă aceasta este o zi nelucrătoare, un raport în care menționează codul individual de identificare prevăzut la alin. (6), precum și următoarele informații:a) valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în România sau «0» în cazul în care nu s-au efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii; ... b) valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în fiecare dintre statele membre, altele decât România, sau «0» în cazul în care nu s-au efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii. În cazul în care unul sau mai multe dintre statele membre pentru care există obligația de raportare aplică plafoane diferite, potrivit art. 284 alin. (1) al doilea paragraf din Directiva 112, valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în acel stat membru se raportează separat pentru fiecare plafon. ...

a)

valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în România sau «0» în cazul în care nu s-au efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii;

b)

valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în fiecare dintre statele membre, altele decât România, sau «0» în cazul în care nu s-au efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii. În cazul în care unul sau mai multe dintre statele membre pentru care există obligația de raportare aplică plafoane diferite, potrivit art. 284 alin. (1) al doilea paragraf din Directiva 112, valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în acel stat membru se raportează separat pentru fiecare plafon.

(14) Rapoartelor prevăzute la alin. (13) li se aplică regimul juridic al declarațiilor informative prevăzute la art. 1 pct. 19 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(15) Sumele prevăzute la alin. (3) și (13) se declară în euro. Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au fost efectuate în alte monede, persoana impozabilă utilizează pentru conversie cursul de schimb în vigoare în prima zi a anului calendaristic. Conversia se efectuează prin aplicarea cursului de schimb publicat de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau, în cazul în care acesta nu este publicat în acea zi, în următoarea zi de publicare.

(16) Persoana impozabilă are obligația de a informa organul fiscal competent cu privire la depășirea plafonului cifrei de afaceri anuale la nivelul Uniunii Europene în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care plafonul a fost depășit. În același timp persoana impozabilă are obligația de a raporta valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii menționate la alin. (13) care au fost efectuate de la începutul trimestrului calendaristic curent până la data la care plafonul cifrei de afaceri anuale la nivel de Uniune a fost depășit.

(17) Organul fiscal competent fie anulează de îndată codul individual de identificare menționat la alin. (6), prin eliminarea sufixului «EX», în cazul în care persoana impozabilă nu mai aplică regimul special de scutire în niciunul dintre celelalte state membre, fie, în cazul în care persoana impozabilă continuă să aplice regimul de scutire în unul sau mai multe alte state membre, adaptează imediat informațiile primite conform alin. (3) și (8) cu privire la statele membre în cauză, în următoarele situații:a) valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii raportate de persoana impozabilă depășește plafonul prevăzut la alin. (1) lit. a); ... b) statul membru care acordă scutirea a notificat că persoana impozabilă nu este eligibilă pentru scutire sau că scutirea a încetat să se mai aplice în statul membru respectiv; ... c) persoana impozabilă a informat cu privire la decizia sa de a înceta aplicarea scutirii; sau ... d) persoana impozabilă a informat că și-a încetat activitatea sau, în cazul în care nu a informat, organul fiscal competent constată că aceasta și-a încetat activitatea. ...

a)

valoarea totală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii raportate de persoana impozabilă depășește plafonul prevăzut la alin. (1) lit. a);

b)

statul membru care acordă scutirea a notificat că persoana impozabilă nu este eligibilă pentru scutire sau că scutirea a încetat să se mai aplice în statul membru respectiv;

c)

persoana impozabilă a informat cu privire la decizia sa de a înceta aplicarea scutirii; sau

d)

persoana impozabilă a informat că și-a încetat activitatea sau, în cazul în care nu a informat, organul fiscal competent constată că aceasta și-a încetat activitatea.

(18) Informațiile prevăzute la alin. (3), (8), (13) și (16) se transmit prin mijloace electronice potrivit procedurii stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(19) Competența de administrare a regimului special de scutire prevăzut de prezentul articol revine organului fiscal central stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(la 01-09-2025, Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

Articolul 310^2

Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici aplicat în România de persoane impozabile cu sediul activității economice în alte state membre

(1) O persoană impozabilă care are sediul activității economice într-un alt stat membru poate aplica regimul special de scutire pentru mici întreprinderi în România pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:a) cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene nu depășește 100.000 euro, în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul calendaristic precedent; ... b) valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate în România nu depășește plafonul de scutire de TVA prevăzut la art. 310 alin. (1), în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul calendaristic precedent. ...

a)

cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene nu depășește 100.000 euro, în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul calendaristic precedent;

b)

valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate în România nu depășește plafonul de scutire de TVA prevăzut la art. 310 alin. (1), în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul calendaristic precedent.

(2) Persoana impozabilă prevăzută la alin. (1) aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici în România dacă a notificat statul membru de stabilire că intenționează să aplice scutirea în România, după cum urmează:a) de la data la care statul membru de stabilire i-a comunicat codul individual de identificare menționat la art. 284 alin. (3) lit. b) din Directiva 112, în cazul notificării prealabile; ... b) de la data la care statul membru de stabilire i-a confirmat persoanei impozabile că aceasta poate utiliza în România, ca urmare a actualizării notificării prealabile, codul individual de identificare deja atribuit potrivit art. 284 alin. (3) lit. b) din Directiva 112. ...

a)

de la data la care statul membru de stabilire i-a comunicat codul individual de identificare menționat la art. 284 alin. (3) lit. b) din Directiva 112, în cazul notificării prealabile;

b)

de la data la care statul membru de stabilire i-a confirmat persoanei impozabile că aceasta poate utiliza în România, ca urmare a actualizării notificării prealabile, codul individual de identificare deja atribuit potrivit art. 284 alin. (3) lit. b) din Directiva 112.

(3) Persoana impozabilă prevăzută la alin. (1) încetează să aplice regimul special de scutire în România în următoarele situații:a) depășește plafonul de scutire prevăzut alin. (1) lit. a), de la data depășirii acestuia; ... b) depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1), de la data depășirii acestuia; ... c) a informat în prealabil statul membru de stabilire printr-o actualizare a unei notificări prealabile cu privire la decizia de a înceta aplicarea regimului de scutire în România. Încetarea devine efectivă începând cu prima zi a următorului trimestru calendaristic celui în care a fost transmisă informarea sau, în situația în care informarea a fost transmisă în cursul ultimei luni a unui trimestru calendaristic, din prima zi a celei de-a doua luni a trimestrului calendaristic următor. ...

a)

depășește plafonul de scutire prevăzut alin. (1) lit. a), de la data depășirii acestuia;

b)

depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1), de la data depășirii acestuia;

c)

a informat în prealabil statul membru de stabilire printr-o actualizare a unei notificări prealabile cu privire la decizia de a înceta aplicarea regimului de scutire în România. Încetarea devine efectivă începând cu prima zi a următorului trimestru calendaristic celui în care a fost transmisă informarea sau, în situația în care informarea a fost transmisă în cursul ultimei luni a unui trimestru calendaristic, din prima zi a celei de-a doua luni a trimestrului calendaristic următor.

(4) Persoana impozabilă prevăzută la alin. (1) nu mai poate beneficia în România de regimul special de scutire pe o perioadă de un an calendaristic dacă în anul calendaristic precedent a depășit plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) lit. a) sau la art. 310 alin. (1).

(5) Persoana impozabilă prevăzută la alin. (1) care aplică regimul de scutire în România nu are obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 și nici să depună decontul de TVA prevăzut la art. 323, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care fac obiectul scutirii în România.

(6) Persoana impozabilă prevăzută la alin. (1) care aplică regimul de scutire în România:a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile prevăzute la art. 297 și 299; ... b) nu are voie să menționeze taxa pe factură sau pe alt document. ...

a)

nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile prevăzute la art. 297 și 299;

b)

nu are voie să menționeze taxa pe factură sau pe alt document.

(7) În situația în care persoana impozabilă prevăzută la alin. (1) este înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 316, la data la care devine valid în România codul individual de identificare menționat la art. 284 alin. (3) lit. b) din Directiva 112, organul fiscal competent anulează înregistrarea în scopuri de TVA.

(8) Competența de administrare a regimului special de scutire prevăzut de prezentul articol revine organului fiscal central stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(la 01-09-2025, Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

Articolul 311

Regimul special pentru agențiile de turism

(1) În sensul aplicării prezentului articol, prin agenție de turism se înțelege orice persoană care în nume propriu sau în calitate de agent intermediază, oferă informații sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeți, cămine, locuințe de vacanță și alte spații folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate și alte servicii turistice. Agențiile de turism includ și touroperatorii.

(2) În cazul în care o agenție de turism acționează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului și utilizează livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operațiunile realizate de agenția de turism în legătură cu călătoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agenție în beneficiul călătorului.

(3) Serviciul unic prevăzut la alin. (2) are locul prestării în România, dacă agenția de turism este stabilită sau are un sediu fix în România și serviciul este prestat prin sediul din România.

(4) Baza de impozitare a serviciului unic prevăzut la alin. (2) este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferență între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, și costurile agenției de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări și prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.

(5) În cazul în care livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate în afara Uniunii Europene, serviciul unic al agenției de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar și este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenția de turism aferentă operațiunilor realizate în afara Uniunii Europene.

(6) Fără să contravină prevederilor art. 297 alin. (4), agenția de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri și prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului și utilizate de agenția de turism pentru furnizarea serviciului unic prevăzut la alin. (2).

(7) Agenția de turism trebuie să țină, în plus față de evidențele care trebuie ținute conform prezentului titlu, orice alte evidențe necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.

(8) Agențiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special.

(9) Regimul special prevăzut de prezentul articol nu se aplică pentru agențiile de turism care acționează în calitate de intermediar și pentru care sunt aplicabile prevederile art. 286 alin. (4) lit. e) în ceea ce privește baza de impozitare.

(10) Agenția de turism poate opta și pentru aplicarea regimului normal de taxă pentru operațiunile prevăzute la alin. (2), cu următoarele excepții, pentru care este obligatorie taxarea în regim special:a) când călătorul este o persoană fizică; ... b) în situația în care serviciile de călătorie cuprind și componente pentru care locul operațiunii se consideră ca fiind în afara României. ...

a)

când călătorul este o persoană fizică;

b)

în situația în care serviciile de călătorie cuprind și componente pentru care locul operațiunii se consideră ca fiind în afara României.

(11) Atunci când agenția de turism aplică regimul normal de taxare, va factura fiecare componentă a serviciului unic la cota taxei corespunzătoare fiecărei componente în parte. În plus, baza de impozitare a fiecărei componente facturate în regim normal de taxă va cuprinde și marja de profit a agenției de turism.

(12) Atunci când agenția de turism efectuează atât operațiuni supuse regimului normal de taxare, cât și operațiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidențe contabile separate pentru fiecare tip de operațiune în parte.

Articolul 312

Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități

(1) În sensul prezentului articol:a) operele de artă reprezintă:1. tablouri, colaje și plachete decorative similare, picturi și desene, executate integral de mână, altele decât planurile și desenele de arhitectură, de inginerie și alte planuri și desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată și copii carbon obținute de pe planurile, desenele sau textele enumerate mai sus și articolele industriale decorate manual, care se încadrează la codul NC 9701; ... 2. gravuri, stampe și litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planșe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice, care se încadrează la codul NC 9702 00 00; ... 3. producții originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului, care se încadrează la codul NC 9703 00 00; ... 4. tapiserii executate manual după modele originale asigurate de artist, cu condiția să existe cel mult 8 copii din fiecare, care se încadrează la codul NC 5805 00 00; ... 5. piese individuale de ceramică executate integral de către artist și semnate de acesta; ... 6. emailuri pe cupru, executate integral manual, în cel mult 8 copii numerotate care poartă semnătura artistului sau denumirea/numele atelierului, cu excepția bijuteriilor din aur sau argint; ... 7. fotografiile executate de către artist, scoase pe suport hârtie doar de el sau sub supravegherea sa, semnate, numerotate și limitate la 30 de copii, incluzându-se toate dimensiunile și monturile; ... ... b) obiectele de colecție reprezintă:1. timbre poștale, timbre fiscale, mărci poștale, plicuri prima zi, serii poștale complete și similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici destinate să aibă curs, care se încadrează la codul NC 9704 00 00; ... 2. colecții și piese de colecție de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic, care se încadrează la codul NC 9705 00 00; ... ... c) antichitățile sunt obiectele, altele decât operele de artă și obiectele de colecție, cu o vechime mai mare de 100 de ani, care se încadrează la codul NC 9706 00 00; ... d) bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparații, altele decât operele de artă, obiectele de colecție sau antichitățile, pietrele prețioase și alte bunuri prevăzute în normele metodologice; ... e) persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfășurării activității economice, achiziționează sau importă bunuri second-hand și/sau opere de artă, obiecte de colecție sau antichități în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acționează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare; ... f) organizatorul unei vânzări prin licitație publică este persoana impozabilă care, în desfășurarea activității sale economice, oferă bunuri spre vânzare prin licitație publică, în scopul adjudecării acestora de către ofertantul cu prețul cel mai mare; ... g) marja profitului este diferența dintre prețul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare și prețul de cumpărare, în care:1. prețul de vânzare constituie suma obținută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terț, inclusiv subvențiile direct legate de această tranzacție, impozitele, obligațiile de plată, taxele și alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport și asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepția reducerilor de preț; ... 2. prețul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obținută, conform definiției prețului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare; ... ... h) regimul special reprezintă reglementările speciale prevăzute de prezentul articol pentru taxarea livrărilor de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități la cota de marjă a profitului. ...

a)

operele de artă reprezintă:1. tablouri, colaje și plachete decorative similare, picturi și desene, executate integral de mână, altele decât planurile și desenele de arhitectură, de inginerie și alte planuri și desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată și copii carbon obținute de pe planurile, desenele sau textele enumerate mai sus și articolele industriale decorate manual, care se încadrează la codul NC 9701; ... 2. gravuri, stampe și litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planșe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice, care se încadrează la codul NC 9702 00 00; ... 3. producții originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului, care se încadrează la codul NC 9703 00 00; ... 4. tapiserii executate manual după modele originale asigurate de artist, cu condiția să existe cel mult 8 copii din fiecare, care se încadrează la codul NC 5805 00 00; ... 5. piese individuale de ceramică executate integral de către artist și semnate de acesta; ... 6. emailuri pe cupru, executate integral manual, în cel mult 8 copii numerotate care poartă semnătura artistului sau denumirea/numele atelierului, cu excepția bijuteriilor din aur sau argint; ... 7. fotografiile executate de către artist, scoase pe suport hârtie doar de el sau sub supravegherea sa, semnate, numerotate și limitate la 30 de copii, incluzându-se toate dimensiunile și monturile; ...

b)

obiectele de colecție reprezintă:1. timbre poștale, timbre fiscale, mărci poștale, plicuri prima zi, serii poștale complete și similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici destinate să aibă curs, care se încadrează la codul NC 9704 00 00; ... 2. colecții și piese de colecție de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic, care se încadrează la codul NC 9705 00 00; ...

c)

antichitățile sunt obiectele, altele decât operele de artă și obiectele de colecție, cu o vechime mai mare de 100 de ani, care se încadrează la codul NC 9706 00 00;

d)

bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparații, altele decât operele de artă, obiectele de colecție sau antichitățile, pietrele prețioase și alte bunuri prevăzute în normele metodologice;

e)

persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfășurării activității economice, achiziționează sau importă bunuri second-hand și/sau opere de artă, obiecte de colecție sau antichități în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acționează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare;

f)

organizatorul unei vânzări prin licitație publică este persoana impozabilă care, în desfășurarea activității sale economice, oferă bunuri spre vânzare prin licitație publică, în scopul adjudecării acestora de către ofertantul cu prețul cel mai mare;

g)

marja profitului este diferența dintre prețul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare și prețul de cumpărare, în care:1. prețul de vânzare constituie suma obținută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terț, inclusiv subvențiile direct legate de această tranzacție, impozitele, obligațiile de plată, taxele și alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport și asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepția reducerilor de preț; ... 2. prețul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obținută, conform definiției prețului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare; ...

h)

regimul special reprezintă reglementările speciale prevăzute de prezentul articol pentru taxarea livrărilor de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități la cota de marjă a profitului.

(2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligația colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziționat din interiorul Uniunii Europene, de la unul dintre următorii furnizori:a) o persoană neimpozabilă; ... b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 292 alin. (2) lit. g); ... c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital; ... d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special. ...

a)

o persoană neimpozabilă;

b)

o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 292 alin. (2) lit. g);

c)

o întreprindere mică, în măsura în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital;

d)

o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.

(3) În condițiile stabilite prin normele metodologice, persoana impozabilă revânzătoare poate opta pentru aplicarea regimului special pentru livrarea următoarelor bunuri:a) opere de artă, obiecte de colecție sau antichități pe care le-a importat; ... b) opere de artă achiziționate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligația colectării taxei. ... c) opere de artă achiziționate de persoana impozabilă revânzătoare de la o persoană impozabilă, alta decât o persoană impozabilă revânzătoare. (la 01-09-2025, Alineatul (3) , Articolul 312 , Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 ) ...

a)

opere de artă, obiecte de colecție sau antichități pe care le-a importat;

b)

opere de artă achiziționate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligația colectării taxei.

c)

opere de artă achiziționate de persoana impozabilă revânzătoare de la o persoană impozabilă, alta decât o persoană impozabilă revânzătoare. (la 01-09-2025, Alineatul (3) , Articolul 312 , Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 )

(4) În cazul livrărilor prevăzute la alin. (2) și (3), pentru care se exercită opțiunea prevăzută la alin. (3), baza de impozitare este marja profitului, determinată conform alin. (1) lit. g), exclusiv valoarea taxei aferente. Prin excepție, pentru livrările de opere de artă, obiecte de colecție sau antichități importate direct de persoana impozabilă revânzătoare, conform alin. (3), prețul de cumpărare pentru calculul marjei de profit este constituit din baza de impozitare la import, stabilită conform art. 289, plus taxa datorată sau achitată la import.

(5) Orice livrare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție sau antichități, efectuată în regim special, este scutită de taxă, în condițiile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a), b), h)-n) și p).

(6) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) și (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.

(7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opțiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).

(8) În cazul în care persoana impozabilă revânzătoare aplică regimul normal de taxare pentru bunurile pentru care putea opta să aplice regimul special prevăzut la alin. (3), persoana respectivă va avea dreptul de deducere a taxei datorate sau achitate pentru:a) importul de opere de artă, obiecte de colecție sau antichități; ... b) opere de artă achiziționate de la autorii acestora sau succesorii în drept ai acestora. ...

a)

importul de opere de artă, obiecte de colecție sau antichități;

b)

opere de artă achiziționate de la autorii acestora sau succesorii în drept ai acestora.

(9) Dreptul de deducere prevăzut la alin. (8) ia naștere la data la care este exigibilă taxa colectată aferentă livrării pentru care persoana impozabilă revânzătoare optează pentru regimul normal de taxă.

(10) Persoanele impozabile nu au dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost sau urmează să fie achiziționate de la persoana impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea acestor bunuri de către persoana impozabilă revânzătoare este supusă regimului special.

(11) Regimul special nu se aplică pentru:a) livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziționate în interiorul Uniunii Europene de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 293 alin. (1) lit. a) și e)-h) și art. 294 alin. (1) lit. h)-n), la cumpărare, la achiziția intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei; ... b) livrarea intracomunitară de către o persoană impozabilă revânzătoare de mijloace de transport noi scutite de taxă, conform art. 294 alin. (2) lit. b). ...

a)

livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziționate în interiorul Uniunii Europene de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 293 alin. (1) lit. a) și e)-h) și art. 294 alin. (1) lit. h)-n), la cumpărare, la achiziția intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei;

b)

livrarea intracomunitară de către o persoană impozabilă revânzătoare de mijloace de transport noi scutite de taxă, conform art. 294 alin. (2) lit. b).

(12) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienților.

(13) În condițiile stabilite prin normele metodologice, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligații:a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 322 și 323; ... b) să țină evidența operațiunilor pentru care se aplică regimul special. ...

a)

să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 322 și 323;

b)

să țină evidența operațiunilor pentru care se aplică regimul special.

(14) În condițiile stabilite prin normele metodologice, persoana impozabilă revânzătoare care efectuează atât operațiuni supuse regimului normal de taxă, cât și regimului special trebuie să îndeplinească următoarele obligații:a) să țină evidențe separate pentru operațiunile supuse fiecărui regim; ... b) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 322 și 323. ...

a)

să țină evidențe separate pentru operațiunile supuse fiecărui regim;

b)

să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 322 și 323.

(15) Dispozițiile alin. (1)-(14) se aplică și vânzărilor prin licitație publică efectuate de persoanele impozabile revânzătoare care acționează ca organizatori de vânzări prin licitație publică în condițiile stabilite prin normele metodologice.

Articolul 313

Regimul special pentru aurul de investiții

(1) Aurul de investiții înseamnă:a) aurul, sub formă de lingouri sau plachete acceptate/cotate pe piețele de metale prețioase, având puritatea minimă de 995 la mie, reprezentate sau nu prin hârtii de valoare, cu excepția lingourilor sau plachetelor cu greutatea de cel mult 1 g; ... b) monedele de aur care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:1. au titlul mai mare sau egal cu 900 la mie; ... 2. sunt reconfecționate după anul 1800; ... 3. sunt sau au constituit monedă legală de schimb în statul de origine; și ... 4. sunt vândute în mod normal la un preț care nu depășește valoarea de piață liberă a aurului conținut de monede cu mai mult de 80%. ... ...

a)

aurul, sub formă de lingouri sau plachete acceptate/cotate pe piețele de metale prețioase, având puritatea minimă de 995 la mie, reprezentate sau nu prin hârtii de valoare, cu excepția lingourilor sau plachetelor cu greutatea de cel mult 1 g;

b)

monedele de aur care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:1. au titlul mai mare sau egal cu 900 la mie; ... 2. sunt reconfecționate după anul 1800; ... 3. sunt sau au constituit monedă legală de schimb în statul de origine; și ... 4. sunt vândute în mod normal la un preț care nu depășește valoarea de piață liberă a aurului conținut de monede cu mai mult de 80%. ...

(2) În sensul prezentului articol, monedele prevăzute la alin. (1) lit. b) nu se consideră ca fiind vândute în scop numismatic.

(3) Următoarele operațiuni sunt scutite de taxă:a) livrările, achizițiile intracomunitare și importul de aur de investiții, inclusiv investițiile în hârtii de valoare, pentru aurul nominalizat sau nenominalizat ori negociat în conturi de aur și cuprinzând mai ales împrumuturile și schimburile cu aur care conferă un drept de proprietate sau de creanță asupra aurului de investiții, precum și operațiunile referitoare la aurul de investiții care constau în contracte la termen futures și forward, care dau naștere unui transfer al dreptului de proprietate sau de creanță asupra aurului de investiții; ... b) serviciile de intermediere în livrarea de aur de investiții, prestate de agenți care acționează în numele și pe seama unui mandant. ...

a)

livrările, achizițiile intracomunitare și importul de aur de investiții, inclusiv investițiile în hârtii de valoare, pentru aurul nominalizat sau nenominalizat ori negociat în conturi de aur și cuprinzând mai ales împrumuturile și schimburile cu aur care conferă un drept de proprietate sau de creanță asupra aurului de investiții, precum și operațiunile referitoare la aurul de investiții care constau în contracte la termen futures și forward, care dau naștere unui transfer al dreptului de proprietate sau de creanță asupra aurului de investiții;

b)

serviciile de intermediere în livrarea de aur de investiții, prestate de agenți care acționează în numele și pe seama unui mandant.

(4) Persoana impozabilă care produce aurul de investiții sau transformă orice aur în aur de investiții poate opta pentru regimul normal de taxă pentru livrările de aur de investiții către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).

(5) Persoana impozabilă care livrează în mod curent aur în scopuri industriale poate opta pentru regimul normal de taxă, pentru livrările de aur de investiții prevăzut la alin. (1) lit. a) către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).

(6) Intermediarul care prestează servicii de intermediere în livrarea de aur, în numele și în contul unui mandant, poate opta pentru taxare, dacă mandantul și-a exercitat opțiunea prevăzută la alin. (4).

(7) Opțiunile prevăzute la alin. (4)-(6) se exercită printr-o notificare transmisă organului fiscal competent. Opțiunea intră în vigoare la data înregistrării notificării la organele fiscale sau la data depunerii acesteia la poștă, cu confirmare de primire, după caz, și se aplică tuturor livrărilor de aur de investiții efectuate de la data respectivă. În cazul opțiunii exercitate de un intermediar, opțiunea se aplică pentru toate serviciile de intermediere prestate de respectivul intermediar în beneficiul aceluiași mandant care și-a exercitat opțiunea prevăzută la alin. (5). În cazul exercitării opțiunilor prevăzute la alin. (4)-(6), persoanele impozabile nu pot reveni la regimul special.

(8) În cazul în care livrarea de aur de investiții este scutită de taxă, conform prezentului articol, persoana impozabilă are dreptul să deducă:a) taxa datorată sau achitată, pentru achizițiile de aur de investiții efectuate de la o persoană care și-a exercitat opțiunea de taxare; ... b) taxa datorată sau achitată, pentru achizițiile intracomunitare sau importul de aur, care este ulterior transformat în aur de investiții de persoana impozabilă sau de un terț în numele persoanei impozabile; ... c) taxa datorată sau achitată, pentru serviciile prestate în beneficiul său, constând în schimbarea formei, greutății sau purității aurului, inclusiv aurului de investiții. ...

a)

taxa datorată sau achitată, pentru achizițiile de aur de investiții efectuate de la o persoană care și-a exercitat opțiunea de taxare;

b)

taxa datorată sau achitată, pentru achizițiile intracomunitare sau importul de aur, care este ulterior transformat în aur de investiții de persoana impozabilă sau de un terț în numele persoanei impozabile;

c)

taxa datorată sau achitată, pentru serviciile prestate în beneficiul său, constând în schimbarea formei, greutății sau purității aurului, inclusiv aurului de investiții.

(9) Persoana impozabilă care produce aur de investiții sau transformă aurul în aur de investiții are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții legate de producția sau transformarea aurului respectiv.

(10) Persoana impozabilă care comercializează aur de investiții trebuie să țină evidența tuturor tranzacțiilor cu aur de investiții și să păstreze documentația care să permită identificarea clientului în aceste tranzacții. Aceste evidențe se păstrează minimum 5 ani de la sfârșitul anului în care operațiunile au fost efectuate.

Articolul 314

Regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană

(1) În înțelesul prezentului articol:a) persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană înseamnă o persoană impozabilă care nu are sediul activității economice și nici nu dispune de un sediu fix pe teritoriul Uniunii Europene; ... b) stat membru de înregistrare înseamnă statul membru ales de persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană pentru a declara momentul începerii activității sale ca persoană impozabilă pe teritoriul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile prezentului articol; ... c) stat membru de consum înseamnă statul membru în care are loc prestarea de servicii în conformitate cu art. 278. ...

a)

persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană înseamnă o persoană impozabilă care nu are sediul activității economice și nici nu dispune de un sediu fix pe teritoriul Uniunii Europene;

b)

stat membru de înregistrare înseamnă statul membru ales de persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană pentru a declara momentul începerii activității sale ca persoană impozabilă pe teritoriul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile prezentului articol;

c)

stat membru de consum înseamnă statul membru în care are loc prestarea de servicii în conformitate cu art. 278.

(2) Orice persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană poate utiliza un regim special pentru toate serviciile prestate către persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil ori reședința obișnuită în Uniunea Europeană. Regimul special permite, printre altele, înregistrarea unei persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană într-un singur stat membru, conform prezentului articol, pentru toate serviciile prestate către persoane neimpozabile stabilite în Uniunea Europeană.

(3) În cazul în care o persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană optează pentru regimul special și alege România ca stat membru de înregistrare, la data începerii operațiunilor taxabile, persoana respectivă trebuie să depună în format electronic o declarație de începere a activității la organul fiscal competent. Declarația trebuie să conțină următoarele informații: denumirea/numele persoanei impozabile, adresa poștală, adresele electronice, inclusiv pagina de internet proprie, codul național de înregistrare fiscală, după caz, precum și o declarație prin care se confirmă că persoana nu și-a stabilit sediul activității economice pe teritoriul Uniunii Europene și nu dispune de un sediu fix pe teritoriul acesteia. Modificările ulterioare ale datelor din declarația de înregistrare trebuie aduse la cunoștința organului fiscal competent, pe cale electronică.

(4) La primirea declarației de începere a activității organul fiscal competent va înregistra persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană cu un cod de înregistrare special în scopuri de TVA și va comunica acest cod persoanei respective prin mijloace electronice. În scopul înregistrării nu este necesară desemnarea unui reprezentant fiscal.

(5) Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să notifice, prin mijloace electronice, organul fiscal competent, în caz de încetare a activității sau în caz de modificări ulterioare, care o exclud de la regimul special.

(6) Persoana impozabilă nestabilită va fi scoasă din evidență de către organul fiscal competent, în oricare dintre următoarele situații:a) persoana impozabilă informează organul fiscal că nu mai prestează servicii pentru care se utilizează regimul special reglementat de prezentul articol; ... b) organul fiscal competent constată că operațiunile taxabile ale persoanei impozabile s-au încheiat; ... c) persoana impozabilă nu mai îndeplinește cerințele pentru a i se permite utilizarea regimului special; ... d) persoana impozabilă încalcă în mod repetat regulile regimului special. ...

a)

persoana impozabilă informează organul fiscal că nu mai prestează servicii pentru care se utilizează regimul special reglementat de prezentul articol;

b)

organul fiscal competent constată că operațiunile taxabile ale persoanei impozabile s-au încheiat;

c)

persoana impozabilă nu mai îndeplinește cerințele pentru a i se permite utilizarea regimului special;

d)

persoana impozabilă încalcă în mod repetat regulile regimului special.

(7) Până la sfârșitul următoarei luni după încheierea fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, o declarație specială de TVA, potrivit modelului stabilit în anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/194 al Comisiei din 12 februarie 2020 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului în ceea ce privește regimurile speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile și care efectuează vânzări de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 40 din 13 februarie 2020, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii pentru care se utilizează regimul special reglementat de prezentul articol, în perioada fiscală de raportare.

(7^1) În sensul alin. (7), sfârșitul următoarei luni după încheierea fiecărui trimestru calendaristic se consideră a fi ultima zi calendaristică a respectivei luni, chiar dacă aceasta este o zi nelucrătoare. (la 08-03-2024, Articolul 314 , Capitolul XII , Titlul VII a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 33 din 4 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 5 martie 2024 )

(8) Declarația specială de TVA trebuie să conțină următoarele informații:a) codul de înregistrare prevăzut la alin. (4); ... b) valoarea totală, exclusiv taxa, a prestărilor de servicii pentru care se utilizează regimul special reglementat de prezentul articol, efectuate în cursul perioadei fiscale de raportare, cotele taxei aplicabile și valoarea corespunzătoare a taxei subdivizată pe cote, datorată fiecărui stat membru de consum în care taxa este exigibilă; ... c) valoarea totală a taxei datorate în Uniunea Europeană. ...

a)

codul de înregistrare prevăzut la alin. (4);

b)

valoarea totală, exclusiv taxa, a prestărilor de servicii pentru care se utilizează regimul special reglementat de prezentul articol, efectuate în cursul perioadei fiscale de raportare, cotele taxei aplicabile și valoarea corespunzătoare a taxei subdivizată pe cote, datorată fiecărui stat membru de consum în care taxa este exigibilă;

c)

valoarea totală a taxei datorate în Uniunea Europeană.

Consultarea acestui document nu înlocuiește lectura Monitorului Oficial corespunzător. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele inexactități rezultate din transformarea textului original în acest format.

Acest text este publicat în condițiile de reutilizare proprii ale sursei Portalul Legislativ, nu sub o licență Legalize sau de domeniu public. Portalul Legislativ
Domeniu public (texte oficiale, Legea nr. 8/1996, art. 9)