CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015
Reproducem prevederile art. VII - VIII din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020:Articolul VII(1) Pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și neachitate până la încetarea, potrivit alin. (4), a măsurilor prevăzute de prezentul articol nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. (2) Prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1) nu sunt considerate obligații fiscale restante.(3) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale.(4) Măsurile fiscale prevăzute la alin. (1)-(3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.Articolul VIII(1) Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020. (2) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 16 alin. (5) din Codul fiscal, prevederile alin. (1) se aplică pentru plățile anticipate datorate pentru trimestrele rămase din anul modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul celor care sunt aferente trimestrelor din anul fiscal modificat care începe în anul 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.

Potrivit literei a) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^1 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018], se aplică începând cu 1 ianuarie 2019.
Conform art. IV din LEGEA nr. 153 din 24 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 24 iulie 2020, prevederile art. I se aplică începând cu luna august.
Art. II din LEGEA nr. 153 din 24 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 24 iulie 2020, prevede:
Articolul II
(1) Prin derogare de la prevederile art. 25 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, contribuabilii care datorează impozit pe profit, la data determinării impozitului pe profit pentru anul 2020, scad din impozitul pe profit și costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, achiziționate și puse în funcțiune în anul 2018, în anul 2019, precum și al celor puse în funcțiune în anul 2020 înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția ca la data achiziției respectivelor aparate de marcat electronice fiscale contribuabilii să fi fost plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut de art. 41 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale achiziționate și puse în funcțiune în anul 2018, în anul 2019, precum și al celor puse în funcțiune în anul 2020 înaintea intrării în vigoare a prezentei legi va reprezenta sume asimilate cheltuielilor nedeductibile la calculul impozitului pe profit, dar care se scad din impozitul pe profit al anului 2020. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentului alineat, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, contribuabilii care datorează impozit pe veniturile microîntreprinderilor, la data determinării impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru trimestrul 4 al anului 2020, scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, achiziționate și puse în funcțiune în anul 2018, în anul 2019, precum și al celor puse în funcțiune în anul 2020 înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția ca la data achiziției respectivelor aparate de marcat electronice fiscale contribuabilii să fi fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
(4) Costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale achiziționate și puse în funcțiune în anul 2018, în anul 2019, precum și al celor puse în funcțiune în anul 2020 înaintea intrării în vigoare a prezentei legi se va adăuga la baza impozabilă pentru trimestrul 4 al anului 2020 definită la art. 53 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, dar se scade din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor determinat în trimestrul respectiv. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor prezentului alineat, se reportează în următoarele 28 de trimestre consecutive. Recuperarea acestor sume se va efectua la fiecare termen de plată a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (2) și art. 123 alin. (1) din Legea 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, contribuabilii care datorează impozit pe venit, la data determinării impozitului pe venit aferent anului 2020, adaugă la venitul net anual impozabil determinat la art. 118 alin. (2) lit. b) costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, achiziționate și puse în funcțiune în anul 2018, precum și în anul 2019.
(6) Costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale achiziționate și puse în funcțiune în anul 2018 și în anul 2019 se scade din impozitul pe venit calculat potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe venit, potrivit prevederilor prezentului alineat, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua la fiecare termen de plată a impozitului pe venit.
(7) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și de către contribuabilii care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru impozitul pe profit aferent anului 2020, determinat pentru activitățile desfășurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege.
Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^4 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.

Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^5 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.

Potrivit lit. b), alin. (1) al art. 67 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018, prevederile modificatoare de la pct. 1, 2, 4, 5, 10, 12-16, 18, 20 și 22 ale art. 66, se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2019.
Reproducem mai jos prevederile art. 68 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018:Articolul 68(1) Prin derogare de la prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice care își desfășoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt asigurate în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuției.(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) beneficiază în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 de drepturile acordate din sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale, sistemul asigurărilor pentru șomaj, conform legislației în vigoare, inclusiv de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, fără plata de către angajatori a contribuției asiguratorii pentru muncă prevăzută de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(3) Perioadele lucrate în sectorul construcțiilor de către persoanele prevăzute la alin. (1) constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislația în vigoare.

Alin. (1) și (2) ale art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 25 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 martie 2021 prevăd:Art. II(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i^1) și i^2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 și până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv.(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei stabilite pentru acestea, de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul II din LEGEA nr. 322 din 29 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1245 din 30 decembrie 2021 prevede:
Articolul II(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, respectiv cu data începerii anului fiscal 2022-2023 în cazul persoanelor juridice care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra valorii stabilite potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) lit. i) sau art. 56 alin. (1^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz, numai dacă aceasta, în urma diminuării cu sumele reportate, este pozitivă.(2) Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se reportează numai pentru sponsorizări/acte de mecenat/acordarea de burse private efectuate/înregistrate înainte de termenele prevăzute la alin. (1), potrivit reglementărilor în vigoare la data efectuării sponsorizării, fără a depăși anul 2028.

Conform alin. (1) al art. II din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022, ordinul ministrului finanțelor prevăzut la art. I pct. 1 se emite în termen de 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe.
Potrivit literei a) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^1 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018], se aplică începând cu 1 ianuarie 2019.
Alin. (1) și (2) ale art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 25 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 martie 2021 prevăd:Art. II(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i^1) și i^2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 și până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv.(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei stabilite pentru acestea, de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.Articolul XXVI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prevede:Articolul XXVI(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i^1) și i^2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv.(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei de 5% stabilite pentru acestea, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alin. (1) și (2) ale art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 25 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 martie 2021 prevăd:Art. II(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i^1) și i^2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 și până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv.(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei stabilite pentru acestea, de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul XXVI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prevede:
Articolul XXVI(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i^1) și i^2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv.(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei de 5% stabilite pentru acestea, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.Articolul XXXVI, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1186 din 9 decembrie 2022 prevede:
Articolul XXXVI(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i^1) și i^2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2023 și până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv.(2) Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei de 5% stabilite pentru acestea, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. IV din LEGEA nr. 153 din 24 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 24 iulie 2020, prevederile art. I se aplică începând cu luna august.
Articolul II din LEGEA nr. 322 din 29 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1245 din 30 decembrie 2021 prevede:
Articolul II(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, respectiv cu data începerii anului fiscal 2022-2023 în cazul persoanelor juridice care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra valorii stabilite potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) lit. i) sau art. 56 alin. (1^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz, numai dacă aceasta, în urma diminuării cu sumele reportate, este pozitivă.(2) Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se reportează numai pentru sponsorizări/acte de mecenat/acordarea de burse private efectuate/înregistrate înainte de termenele prevăzute la alin. (1), potrivit reglementărilor în vigoare la data efectuării sponsorizării, fără a depăși anul 2028.
Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^4 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.
Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^4 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.
Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^4 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.
Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^4 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.
Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^5 [din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.
Conform articolului LX, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1186 din 09 decembrie 2022, în cazul în care impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru anul 2021 se rectifică în sensul diminuării, prevederile art. LII pct. 1 și 2 se aplică indiferent de data rectificării acestor impozite.
Conform alineatului (3) al articolului V din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020, ordinul președintelui A.N.A.F., prevăzut la art. 42^3 alin. (6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă în termen de 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.
Potrivit literei a) a articolului IX din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022, prevederile pct. 3 referitor la modificarea art. 43 alin. (2) și (5), se aplică veniturilor din dividende distribuite după data de 1 ianuarie 2023.

Potrivit literei e) a articolului IX din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022, cu modificările aduse prin LEGEA nr. 370 din 20 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1228 din 20 decembrie 2022, prevederile pct. 4 al art. I se aplică începând cu veniturile aferente anului 2023.
Articolul II din LEGEA nr. 322 din 29 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1245 din 30 decembrie 2021 prevede:
Articolul II(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, respectiv cu data începerii anului fiscal 2022-2023 în cazul persoanelor juridice care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra valorii stabilite potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) lit. i) sau art. 56 alin. (1^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz, numai dacă aceasta, în urma diminuării cu sumele reportate, este pozitivă.(2) Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se reportează numai pentru sponsorizări/acte de mecenat/acordarea de burse private efectuate/înregistrate înainte de termenele prevăzute la alin. (1), potrivit reglementărilor în vigoare la data efectuării sponsorizării, fără a depăși anul 2028.
Conform art. IV din LEGEA nr. 153 din 24 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 24 iulie 2020, prevederile art. I se aplică începând cu luna august.
Conform art. IV din LEGEA nr. 153 din 24 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 24 iulie 2020, prevederile art. I se aplică începând cu luna august.
Conform articolului LX, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1186 din 09 decembrie 2022, în cazul în care impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru anul 2021 se rectifică în sensul diminuării, prevederile art. LII pct. 1 și 2 se aplică indiferent de data rectificării acestor impozite.
Potrivit literei d) a articolului IX din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022, prevederile pct. 24 al art. I se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.
Potrivit literei a) a articolului LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1186 din 09 decembrie 2022, modificarea literei c) de la punctul 5 al articolului 60 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 și se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.
Reproducem mai jos prevederile articolului V din LEGEA nr. 135 din 13 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 17 mai 2022:
Articolul VOrdinele prevăzute la art. 60 pct. 5 lit. d) și pct. 7 lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se emit în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit lit. b), alin. (1) al art. 67 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018, prevederile modificatoare de la pct. 1, 2, 4, 5, 10, 12-16, 18, 20 și 22 ale art. 66, se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2019.
Reproducem mai jos prevederile art. 68 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018:Articolul 68(1) Prin derogare de la prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice care își desfășoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt asigurate în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuției.(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) beneficiază în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 de drepturile acordate din sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale, sistemul asigurărilor pentru șomaj, conform legislației în vigoare, inclusiv de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, fără plata de către angajatori a contribuției asiguratorii pentru muncă prevăzută de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(3) Perioadele lucrate în sectorul construcțiilor de către persoanele prevăzute la alin. (1) constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislația în vigoare.
Reproducem prevederile art. VII - VIII din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020:Articolul VII(1) Pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și neachitate până la încetarea, potrivit alin. (4), a măsurilor prevăzute de prezentul articol nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. (2) Prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1) nu sunt considerate obligații fiscale restante.(3) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale.(4) Măsurile fiscale prevăzute la alin. (1)-(3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.Articolul VIII(1) Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020. (2) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 16 alin. (5) din Codul fiscal, prevederile alin. (1) se aplică pentru plățile anticipate datorate pentru trimestrele rămase din anul modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul celor care sunt aferente trimestrelor din anul fiscal modificat care începe în anul 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.
Consultarea acestui document nu înlocuiește lectura Monitorului Oficial corespunzător. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele inexactități rezultate din transformarea textului original în acest format.
Acest text este publicat în condițiile de reutilizare proprii ale sursei Portalul Legislativ, nu sub o licență Legalize sau de domeniu public.
Portalul Legislativ
Domeniu public (texte oficiale, Legea nr. 8/1996, art. 9)