CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015

Tip Codul Fiscal
Publicare 2015-09-10
Ultima actualizare 2026-03-01
Stare În vigoare
Emitent PARLAMENTUL
articole Neindexat
Istoricul modificărilor API JSON

(21^1) Contribuabilii care au scăzut valoarea imobilizărilor în curs de execuție/activelor potrivit indicatorilor I și A din cadrul art. 18^1 alin. (3), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, respectiv din cadrul art. 46^2 alin. (2), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective pe perioada rămasă din perioada egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării obligației, pentru sumele respective se recalculează impozitul minim pe cifra de afaceri/impozitul specific pe cifra de afaceri și, după caz, se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codului de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, de la trimestrul/anul scăderii acestora, potrivit prevederilor art. 18^1 alin. (3), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, respectiv potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (2), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv. În acest caz, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale rectificative. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situații:a) sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii; ... b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii; ... c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare; ... d) sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege. ... (la 01-01-2026, Articolul 45 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 )

a)

sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;

b)

sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;

c)

sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;

d)

sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege.

(21^2) Costurile excedentare ale îndatorării rezultate din tranzacții/operațiuni care au finanțat achiziția/producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit prevederilor art. 18^1 alin. (3) și (12), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, respectiv potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (2), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, se alocă, pentru aplicarea prevederilor art. 40^2 alin. (4) în anii fiscali următori, plafonului deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro. (la 01-01-2026, Articolul 45 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 ) Notă ... Conform alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025, pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I pct. 1-3 se aplică începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2026.

(21^3) În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (2) lit. b), valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe cu valoarea fiscală de intrare cuprinsă între 2.500 lei și 5.000 lei, existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie 2025/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2026, se recuperează pe durata normală de utilizare rămasă. (la 25-02-2026, Articolul 45 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 14. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

Potrivit alin. (2) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 14 se aplică începând cu anul fiscal 2026.

(21^4) Prevederile art. 42 alin. (1) și (2) și art. 42^9 alin. (4) se aplică începând cu declarația anuală privind impozitul pe profit aferentă anului 2026/anului fiscal modificat care începe în anul 2026. (la 25-02-2026, Articolul 45 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 14. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

Potrivit alin. (2) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 14 se aplică începând cu anul fiscal 2026.

(22) În cazul grupului fiscal, prevederile art. 46^1 și 46^2 din titlul II^1 se aplică în mod corespunzător de către membri, în funcție de situația individuală. (la 05-12-2024, Articolul 45 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )

(23) Începând cu anul fiscal 2025, respectiv anul fiscal modificat care începe în anul 2025, trimiterea la prevederile art. 18^3 alin. (2) și (9) din cadrul art. 40^2 se consideră efectuată la prevederile art. 46^2 alin. (2) și (7). (la 05-12-2024, Articolul 45 , Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )

(24) Eliminat prin abrogarea punctului 2, articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 de către punctul 1, articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025.

Articolul 46

Reguli pentru contribuabilii-instituții de credit care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară

Sumele înregistrate în rezultatul reportat din provizioane specifice, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară ca bază a contabilității, în soldul creditor al contului Rezultatul reportat din provizioane specifice, reprezentând diferențele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările și completările ulterioare, și ajustările pentru depreciere, evidențiate la data de 1 ianuarie 2012 potrivit Standardelor internaționale de raportare financiară, aferente elementelor pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, sunt tratate ca rezerve, acestea urmând să fie impozitate potrivit art. 26 alin. (5), iar sumele înregistrate în soldul debitor al contului Rezultatul reportat din provizioane specifice, reprezentând diferențele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/2009, cu modificările și completările ulterioare, și ajustările pentru depreciere, evidențiate la data de 1 ianuarie 2012 potrivit Standardelor internaționale de raportare financiară, aferente elementelor pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, reprezintă elemente similare cheltuielilor, în mod eșalonat, în tranșe egale, pe o perioadă de 3 ani.

Articolul 46^1

Impozit suplimentar pentru instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine

(1) Instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare:a) 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025-30 iunie 2025 inclusiv, respectiv 4%, pentru perioada 1 iulie 2025-31 decembrie 2025 inclusiv; ... b) 4%, pentru perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026 inclusiv; ... c) 2%, pentru perioada 1 iulie 2025-31 decembrie 2026 inclusiv, prin excepție de la lit. a) și b), pentru instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine, care dețin o cotă de piață mai mică de 0,2% din totalul activelor nete ale sectorului bancar din România, calculată ca medie aritmetică a cotelor de piață ale instituției de credit/sucursalei, din anul precedent celui de calcul. Cota de piață reprezintă procentul aferent activelor instituției de credit/sucursalei în totalul activelor sectorului bancar și se calculează ca raport între totalul activelor contabile nete ale instituției de credit/sucursalei și totalul activelor contabile nete agregate pentru sectorul bancar, inclusiv sucursalele din România ale instituțiilor de credit persoane juridice străine. ... (la 01-08-2025, Alineatul (1) , Articolul 46^1 , Titlul II^1 a fost modificat de Punctul 2. , Articolul II din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 )

a)

2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025-30 iunie 2025 inclusiv, respectiv 4%, pentru perioada 1 iulie 2025-31 decembrie 2025 inclusiv;

b)

4%, pentru perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026 inclusiv;

c)

2%, pentru perioada 1 iulie 2025-31 decembrie 2026 inclusiv, prin excepție de la lit. a) și b), pentru instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine, care dețin o cotă de piață mai mică de 0,2% din totalul activelor nete ale sectorului bancar din România, calculată ca medie aritmetică a cotelor de piață ale instituției de credit/sucursalei, din anul precedent celui de calcul. Cota de piață reprezintă procentul aferent activelor instituției de credit/sucursalei în totalul activelor sectorului bancar și se calculează ca raport între totalul activelor contabile nete ale instituției de credit/sucursalei și totalul activelor contabile nete agregate pentru sectorul bancar, inclusiv sucursalele din România ale instituțiilor de credit persoane juridice străine.

(2) Pentru aplicarea alin. (1), cifra de afaceri cuprinde:a) venituri din dobânzi; ... b) venituri din dividende; ... c) venituri din taxe și comisioane; ... d) câștiguri (pierderi) din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net; ... e) câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net; ... f) câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net; ... g) câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net; ... h) câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire, net; ... i) diferențe de curs de schimb (câștig sau pierdere), net; ... j) câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net; ... k) alte venituri din exploatare. ...

a)

venituri din dobânzi;

b)

venituri din dividende;

c)

venituri din taxe și comisioane;

d)

câștiguri (pierderi) din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;

e)

câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net;

f)

câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;

g)

câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;

h)

câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire, net;

i)

diferențe de curs de schimb (câștig sau pierdere), net;

j)

câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net;

k)

alte venituri din exploatare.

(3) Impozitul pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial, astfel:a) pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; ... b) pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor. ...

a)

pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata;

b)

pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

(4) Impozitul pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferență între impozitul pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru determinarea impozitului pe cifra de afaceri aferent perioadei 1 iulie 2025-31 decembrie 2025 inclusiv, cota de impozitare de 4% prevăzută la alin. (1) lit. a) se aplică asupra cifrei de afaceri prevăzute la alin. (2) realizate începând cu data de 1 iulie 2025. (la 01-08-2025, Articolul 46^1 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 3. , Articolul II din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 )

(4^2) Contribuabilii care aplică cota de impozitare de 4% prevăzute alin. (1) lit. a), care în perioada 1 iulie 2025-31 decembrie 2025 inclusiv efectuează operațiuni, potrivit reglementărilor contabile, ce determină creșterea/diminuarea elementelor cuprinse în calculul cifrei de afaceri corespunzătoare perioadei 1 ianuarie 2025-30 iunie 2025 inclusiv, recalculează impozitul pe cifra de afaceri aferent perioadei 1 ianuarie 2025-30 iunie 2025 inclusiv, prin depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală. (la 01-08-2025, Articolul 46^1 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 3. , Articolul II din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 )

(4^3) Pentru determinarea impozitului pe cifra de afaceri, erorile constatate, definite potrivit reglementărilor contabile aplicabile, care se corectează pe seama rezultatului reportat, pentru elementele cifrei de afaceri corespunzătoare unor ani fiscali anteriori, se iau în calculul cifrei de afaceri a anului pentru care se constată eroarea, prin depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală. (la 01-08-2025, Articolul 46^1 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 3. , Articolul II din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 )

(5) Modelul și conținutul declarației impozitului suplimentar se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se emite în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 290/2024.

(6) Impozitul suplimentar reprezintă venit la bugetul de stat și se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(la 01-01-2025, Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 290 din 20 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1163 din 21 noiembrie 2024 )

Articolul 46^2

Impozit suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale

(1) Persoanele juridice române, altele decât cele prevăzute la art. 15, sau persoanele juridice străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri, prestează servicii pe teritoriul României sau livrează bunuri de pe teritoriul României, care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1^2), datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat potrivit alin. (2). (la 03-02-2025, Alineatul (1) , Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(1^1) Persoanele juridice străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri, prestează servicii pe teritoriul României sau livrează bunuri de pe teritoriul României, desfășurând activități în sectoarele petrol și gaze naturale, care nu au înregistrat un sediu permanent în România, datorează impozit specific pe cifra de afaceri, calculat potrivit alin. (2). În acest caz, indicatorul VT, prevăzut la alin. (2), reprezintă veniturile realizate din livrările/prestările de servicii pe teritoriul României, respectiv din livrările de pe teritoriul României corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1^2), stabilite pe baza valorii înscrise în declarația vamală sau în documentele care atestă livrările intracomunitare. În sensul prezentului alineat, livrarea de pe teritoriul României înseamnă orice operațiune care presupune scoaterea bunurilor de pe teritoriul României. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(1^2) Codurile CAEN corespunzătoare activităților, principale sau secundare, desfășurate în sectoarele petrol și gaze naturale sunt următoarele:a) 0610 - «Extracția petrolului brut»; ... b) 0620 - «Extracția gazelor naturale»; ... c) 0910 - «Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale»; ... d) 1920 - «Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului»; ... e) 3522 - «Distribuția combustibililor gazoși, prin conducte»; ... f) 3523 - «Comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte»; ... g) 4671 – «Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate», respectiv 4681 - «Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate», după caz; ... h) 4730 - «Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate», respectiv «Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule», după caz; ... i) 4950 - «Transporturi prin conducte». ... (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

a)

0610 - «Extracția petrolului brut»;

b)

0620 - «Extracția gazelor naturale»;

c)

0910 - «Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale»;

d)

1920 - «Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului»;

e)

3522 - «Distribuția combustibililor gazoși, prin conducte»;

f)

3523 - «Comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte»;

g)

4671 – «Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate», respectiv 4681 - «Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate», după caz;

h)

4730 - «Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate», respectiv «Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule», după caz;

i)

4950 - «Transporturi prin conducte».

(1^3) Contribuabilii care obțin venituri din vânzarea combustibililor solizi, naftalinei, uleiului pentru încălzire, petrolului lampant, hidrogenului, produselor lubrifiante și de răcire, în cadrul activităților corespunzătoare codurilor CAEN: 4671 - «Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate»/4681 - «Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate», 4730 - «Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate»/4730 - «Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule», și a căror activitate principală desfășurată corespunde altor coduri CAEN decât celor prevăzute la alin. (1^2) nu datorează impozit specific pe cifra de afaceri începând cu trimestrul în care obțin aceste venituri. Prevederile prezentului alineat nu se aplică în cazul în care acești contribuabili desfășoară ca activități secundare și alte activități corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1^2) decât cele menționate în prezentul alineat. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(1^4) În cazul în care, în cursul anului fiscal, persoanele juridice române sau străine prevăzute la alin. (1) și (1^1) încep să desfășoare activitățile corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1^2), datorează impozit specific pe cifra de afaceri începând cu trimestrul în care se desfășoară activitățile respective. În situația în care activitățile respective corespund codurilor CAEN menționate la alin. (1^3), aceste persoane aplică în mod corespunzător, în cursul anului, regulile prevăzute la alin. (1^3). Prevederile prezentului alineat se aplică și persoanelor juridice nou-înființate în cursul anului fiscal respectiv. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(1^5) În cazul în care, în cursul anului fiscal, contribuabilii care datorează impozit specific pe cifra de afaceri, potrivit alin. (1) și (1^1), încetează să mai desfășoare activitățile corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1^2), aceștia nu mai datorează acest impozit începând cu trimestrul următor trimestrului în care nu se mai desfășoară activitățile respective. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(2) Impozitul specific pe cifra de afaceri prevăzut la alin. (1) se determină astfel:ICAS = 0,5% x (VT – Vs – I – A), unde indicatorii au următoarea semnificație:ICAS - impozit specific pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul;VT - venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz;Vs - venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz, reprezentând:(i) veniturile neimpozabile prevăzute la art. 23 și 24; ... (ii) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse; ... (iii) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție; ... (iv) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale; ... (v) veniturile din subvenții; ... (vi) veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii; ... (vii) veniturile reprezentând accizele care au fost reflectate concomitent în conturile de cheltuieli; ... I - valoarea imobilizărilor în curs de execuție ocazionate de achiziția/producția de active, înregistrate în evidența contabilă începând cu data de 1 ianuarie 2025, respectiv începând cu prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2025;A - amortizarea contabilă la nivelul costului istoric aferentă activelor achiziționate/produse începând cu data de 1 ianuarie 2025/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2025. Nu se cuprinde în acest indicator amortizarea contabilă a activelor incluse în valoarea indicatorului I.

(3) Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial, astfel:a) pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; ... b) pentru trimestrul IV, până la data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit. ...

a)

pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata;

b)

pentru trimestrul IV, până la data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit.

(3^1) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1^1) calculează, declară și plătesc impozitul specific pe cifra de afaceri, pentru trimestrele I-IV, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului respectiv. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(4) Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul specific pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferență între impozitul specific pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul specific pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

(5) Modelul și conținutul declarației impozitului specific pe cifra de afaceri se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(6) Impozitul specific pe cifra de afaceri reprezintă venit la bugetul de stat și se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Activele luate în calcul pentru determinarea indicatorilor I și A, prevăzuți la alin. (2), sunt cele stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, iar selecția categoriilor de active eligibile se realizează pe baza unor criterii legate de natura activității desfășurate.

(8) În cazul contribuabililor care desfășoară activități în sectoarele prevăzute la alin. (1) și activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru determinarea impozitului specific, nu cuprind, în cadrul indicatorilor VT, Vs, I și A din formula de calcul al impozitului specific prevăzută la alin. (2), elementele aferente activităților de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale.

(9) Contribuabilii care desfășoară exclusiv activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei nu intră sub incidența prezentului articol.

(10) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv, respectiv ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv. (la 01-01-2026, Alineatul (10) , Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 ) Notă ... Conform alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025, pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I pct. 1-3 se aplică începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2026.

(11) Contribuabilii care scad valoarea imobilizărilor în curs de execuție/activelor potrivit indicatorilor I și A din cadrul alin. (2) au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării acestei condiții, pentru sumele respective se recalculează impozitul suplimentar și se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, din trimestrul scăderii acestora, potrivit alin. (2). În acest caz, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale rectificative, după caz. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situații:a) sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii; ... b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii; ... c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare; ... d) sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege. ...

a)

sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;

b)

sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;

c)

sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;

d)

sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege.

(12) Impozitul specific pe cifra de afaceri datorat de persoane nerezidente din tranzacțiile prevăzute la alin. (1) și (1^1) nu intră în sfera de aplicare a convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alt stat. (la 03-02-2025, Alineatul (12) , Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(13) Persoanele juridice străine prevăzute la alin. (1^1), stabilite în Uniunea Europeană, își pot îndeplini direct obligațiile fiscale privind impozitul specific pe cifra de afaceri sau pot desemna un reprezentant pentru calcularea, declararea și plata acestui impozit, precum și pentru constituirea de garanții potrivit alin. (16)-(20). Persoanele juridice străine prevăzute la alin. (1^1), nestabilite în Uniunea Europeană, sunt obligate să își desemneze un reprezentant pentru calcularea, declararea și plata acestui impozit, precum și pentru constituirea de garanții potrivit alin. (16)-(20). Plata impozitului se efectuează prin decontare bancară, până la termenul prevăzut la alin. (3^1). (la 03-02-2025, Alineatul (13) , Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(14) Reprezentantul prevăzut la alin. (13), după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor și obligațiilor privind impozitul specific pe cifra de afaceri, pentru toate operațiunile pentru care a fost mandatat, efectuate în România de contribuabilul nestabilit în România. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(15) Reprezentantul trebuie să fie persoană juridică română cu domiciliul fiscal în România și răspunde în solidar cu persoana juridică străină pentru declararea și plata impozitului specific pe cifra de afaceri potrivit prezentului articol. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(16) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1^1) sau reprezentantul acestora sunt/este obligate/obligat să constituie garanție sub formă de scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit sau consemnare de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului pe seama organului fiscal central. Cuantumul garanției este de 1 milion euro, echivalent în lei, stabilit la cursul comunicat de Banca Națională a României la data constituirii garanției. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(17) Scrisoarea de garanție emisă de o instituție de credit se depune la organul fiscal central și trebuie să respecte prevederile art. 211 lit. b) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(18) Termenul de constituire a garanției prevăzute la alin. (16) este de 15 zile de la data înregistrării persoanelor prevăzute la alin. (1^1) sau a reprezentantului acestora. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(19) În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1^1) sau reprezentantul acestora nu plătesc/nu plătește impozitul în cel mult 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (3^1), organul fiscal central execută garanția pentru stingerea acestui impozit declarat și neachitat, iar concomitent înștiințează persoanele prevăzute la alin. (1^1) sau reprezentantul acestora cu privire la acest fapt. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(20) În cazul executării garanției potrivit alin. (19), persoanele prevăzute la alin. (1^1) sau reprezentantul acestora au/are obligația reîntregirii garanției până la cuantumul prevăzut la alin. (16), în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării deciziei de reîntregire a garanției. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(21) Nerespectarea dispozițiilor alin. (16)-(20) atrage interzicerea efectuării oricăror formalități vamale sau în domeniul mișcării produselor accizabile cu privire la mărfurile aflate în responsabilitatea persoanelor juridice care nu și-au respectat obligațiile prevăzute, până la momentul îndeplinirii acestor obligații. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 )

(22) În aplicarea alin. (21), organul fiscal central informează organul vamal teritorial competent. (la 03-02-2025, Articolul 46^2 , Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025 ) Notă ... A se vedea ORDINUL nr. 689/1.750/2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 29 mai 2025.

Reproducem mai jos prevederile art. II din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025:Articolul II(1) Termenul de constituire a garanției prevăzute la art. 46^2 alin. (16) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, este de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în cazul persoanelor prevăzute la art. 46^2 alin. (1^1) din aceeași lege care au desfășurat activități în sectoarele petrol și gaze naturale până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, respectiv de 15 zile de la publicarea ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind procedura și condițiile de înregistrare a reprezentantului, în cazul celor care își desemnează un reprezentant pentru calcularea, declararea și plata impozitului specific pe cifra de afaceri aferent activităților desfășurate în sectoarele petrol și gaze naturale până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, precum și pentru constituirea de garanții.(2) Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) atrage interzicerea efectuării oricăror formalități vamale sau în domeniul mișcării produselor accizabile cu privire la mărfurile aflate în responsabilitatea persoanelor juridice care nu și-au respectat obligațiile prevăzute, până la momentul îndeplinirii acestor obligații.(3) Procedura și condițiile de transmitere a informațiilor prevăzute la art. 46^2 alin. (22) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române, emis în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.(4) Procedura și condițiile de înregistrare a reprezentantului se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, emis în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Conform alin. (2) al art. III din ORDONANȚA nr. 3 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2025, prevederile art. I se aplică începând cu anul fiscal 2025/anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

(la 01-01-2025, Titlul II^1 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 290 din 20 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1163 din 21 noiembrie 2024 )

Articolul 47

Definiția microîntreprinderii

(1) În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:a) Abrogată. (la 01-01-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 ) ... b) Abrogată. (la 01-01-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 ) ... c) a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile; (la 25-02-2026, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost modificată de Punctul 15. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 ) Notă ... Potrivit alin. (3) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 15 se aplică pentru verificarea condițiilor prevăzute de Titlul III - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2026. ... d) capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale; ... e) nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii. ... f) abrogată; (la 01-01-2025, Litera f) , Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 3. , Articolul LXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024 ) ... g) are cel puțin un salariat, cu excepția situației prevăzute la art. 48 alin. (3); (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... h) are asociați/acționari care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și este singura persoană juridică stabilită de către asociați/acționari să aplice prevederile prezentului titlu; (la 01-01-2024, Litera h), Alineatul (1), Articolul 47, Titlul III a fost modificată de Punctul 28., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... i) a depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație potrivit legii. (la 01-01-2024, Alineatul (1), Articolul 47, Titlul III a fost completat de Punctul 29., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... Notă ... Conform literei a), Articolul LXXVIII, Capitolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023, la data de 1 ianuarie 2024 se abrogă prevederile art. VI alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 15 iulie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 370/2022, cu modificările ulterioare.

a)

Abrogată. (la 01-01-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

b)

Abrogată. (la 01-01-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

c)

a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile; (la 25-02-2026, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost modificată de Punctul 15. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 ) Notă ... Potrivit alin. (3) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 15 se aplică pentru verificarea condițiilor prevăzute de Titlul III - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2026.

d)

capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;

e)

nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.

f)

abrogată; (la 01-01-2025, Litera f) , Alineatul (1) , Articolul 47 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 3. , Articolul LXIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024 )

g)

are cel puțin un salariat, cu excepția situației prevăzute la art. 48 alin. (3); (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

h)

are asociați/acționari care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și este singura persoană juridică stabilită de către asociați/acționari să aplice prevederile prezentului titlu; (la 01-01-2024, Litera h), Alineatul (1), Articolul 47, Titlul III a fost modificată de Punctul 28., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

i)

a depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație potrivit legii. (la 01-01-2024, Alineatul (1), Articolul 47, Titlul III a fost completat de Punctul 29., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(1^1) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c) limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul veniturile realizate de persoana juridică română, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta, iar veniturile care se iau în calcul sunt cele care constituie cifra de afaceri definită potrivit reglementărilor contabile aplicabile/veniturile menționate la lit. d), după caz. În sensul prezentului titlu, persoana juridică română este legată cu o altă persoană dacă există oricare dintre următoarele raporturi: (la 25-02-2026, Partea introductivă a alineatului (1^1) , Articolul 47 , Titlul III a fost modificată de Punctul 16. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

Potrivit alin. (3) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 16 se aplică pentru verificarea condițiilor prevăzute de Titlul III - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2026.

a)

persoana juridică română care verifică condiția deține la o altă persoană juridică română, direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau aceasta are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere al acelei alte persoane juridice române;

b)

persoana juridică română care verifică condiția este deținută de o altă persoană juridică română, direct și/sau indirect, cu peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau, la persoana juridică română care verifică condiția, această altă persoană juridică română are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere;

c)

persoana juridică română care verifică condiția este legată cu o altă persoană juridică română dacă o persoană deține, în mod direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere atât la prima persoană juridică, cât și la cea de-a doua persoană juridică. În situația în care persoana care deține titlurile de participare/drepturile de vot sau de numire/revocare este o persoană juridică română, persoana juridică română care verifică condiția cumulează și veniturile acestei persoane;

d)

persoana juridică română care verifică condiția dacă are unul sau mai mulți acționari/asociați care dețin, direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale acestei persoane juridice române, acționari/asociați care desfășoară și activitate economică prin intermediul unei persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale/altei forme de organizare a unei activități economice, fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare. În această situație, veniturile înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile sau norma anuală de venit, stabilită/ajustată/redusă, potrivit prevederilor titlului IV, ale/a persoanei fizice autorizate/ întreprinderii individuale/întreprinderii familiale/altei forme de organizare a unei activități economice fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare, se cumulează cu cele realizate de persoana juridică română/alte întreprinderi legate.

(la 29-03-2024, Alineatul (1^1) , Articolul 47 , Titlul III a fost modificat de Punctul 3. , Articolul XXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024 )

Potrivit alin. (3) al art. XXVI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024, prevederile art. XXV pct. 3 si 4 se aplică pentru verificarea condiției de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2024.

(2) Abrogat. (la 01-01-2024, Alineatul (2), Articolul 47, Titlul III a fost abrogat de Punctul 31., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(3) Nu intră sub incidența prezentului titlu următoarele persoane juridice române:a) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii; ... b) Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii; ... c) Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii; ... d) Fondul de garantare a asiguraților, constituit potrivit legii; ... e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică. ... f) persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul bancar; (la 01-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... g) persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, precum și persoana juridică română care desfășoară activități de intermediere/distribuție în aceste domenii, cu excepția intermediarilor secundari de asigurări și/sau reasigurări, definiți potrivit legii, care au realizat venituri din activitatea de distribuție de asigurări/reasigurări în proporție de până la 15% inclusiv din veniturile totale; (la 01-01-2024, Litera g), Alineatul (3), Articolul 47, Titlul III a fost modificată de Punctul 32., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... h) persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc; (la 01-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... i) persoana juridică română care desfășoară activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze naturale. (la 01-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... (la 01-01-2018, Articolul 47 din Titlul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

a)

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

b)

Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;

c)

Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii;

d)

Fondul de garantare a asiguraților, constituit potrivit legii;

e)

entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

f)

persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul bancar; (la 01-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

g)

persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, precum și persoana juridică română care desfășoară activități de intermediere/distribuție în aceste domenii, cu excepția intermediarilor secundari de asigurări și/sau reasigurări, definiți potrivit legii, care au realizat venituri din activitatea de distribuție de asigurări/reasigurări în proporție de până la 15% inclusiv din veniturile totale; (la 01-01-2024, Litera g), Alineatul (3), Articolul 47, Titlul III a fost modificată de Punctul 32., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

h)

persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc; (la 01-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

i)

persoana juridică română care desfășoară activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze naturale. (la 01-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 47 , Titlul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. h), asociații/acționarii persoanei juridice române care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, atât la persoana juridică română analizată, cât și la alte persoane juridice române care îndeplinesc condițiile pentru sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, trebuie să stabilească, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor, o singură persoană juridică română care aplică prevederile prezentului titlu. Persoanele juridice române care nu au fost stabilite de către asociați/acționari, până la termenul de 31 martie, intră sub incidența prevederilor titlului II. (la 01-01-2024, Alineatul (4), Alineatul (3), Articolul 47, Titlul III a fost modificat de Punctul 33., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(5) Abrogat. (la 01-01-2024, Alineatul (5), Alineatul (3), Articolul 47, Titlul III a fost abrogat de Punctul 34., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(6) Abrogat. (la 01-01-2024, Alineatul (6), Alineatul (3), Articolul 47, Titlul III a fost abrogat de Punctul 34., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(la 01-01-2023, Articolul 47 din Titlul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 370 din 20 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1228 din 20 decembrie 2022, coroborat cu articolul I^1 și articolul IX din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

Reproducem mai jos prevederile alin. (2) al art. XLV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024:

(2) Contribuabilii care au comunicat organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, respectiv ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgentă, depun, după caz, o nouă declarație de mențiuni pentru încadrarea în condițiile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 48

Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii

(1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este opțional. (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 48 , Titlul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

(2) Persoanele juridice române pot opta să aplice impozitul reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc condițiile de microîntreprindere prevăzute la art. 47 alin. (1). Pentru aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii în anul fiscal 2026, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. i) se consideră îndeplinită dacă situațiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2026 inclusiv. (la 25-02-2026, Alineatul (2) , Articolul 48 , Titlul III a fost modificat de Punctul 17. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

Potrivit alin. (3) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 17 se aplică pentru verificarea condițiilor prevăzute de Titlul III - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2026.

(2^1) Microîntreprinderile nu pot opta pentru plata impozitului pe profit în cursul anului fiscal, opțiunea putând fi exercitată începând cu anul fiscal următor, cu excepțiile prevăzute la art. 52. Opțiunea se comunică organelor fiscale competente, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. (la 01-01-2023, Articolul 48 din Titlul III a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

(2^2) Microîntreprinderile care au desfășurat, până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 - Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentație n.c.a., 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor aplică condiția de a nu mai fi fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prevăzută la alin. (2), începând cu anul fiscal 2024. (la 01-01-2024, Articolul 48, Titlul III a fost completat de Punctul 36., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(2^3) Prin excepție de la prevederile art. 52, respectiv de la art. 47 alin. (1) și alin. (4), microîntreprinderea care se află în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor pentru întreaga perioadă în care înregistrează această situație de inactivitate. (la 01-01-2024, Articolul 48, Titlul III a fost completat de Punctul 36., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(3) O persoană juridică română care este nou-înființată poate opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condițiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. d) și h) sunt îndeplinite la data înregistrării în registrul comerțului, iar cea prevăzută la lit. g) în termen de 90 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective. În cazul în care, în acest termen, nu se îndeplinește condiția de la art. 47 alin. (1) lit. g), microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care expiră perioada de 90 de zile. (la 25-02-2026, Alineatul (3) , Articolul 48 , Titlul III a fost modificat de Punctul 18. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

(3^1) În sensul prezentului titlu, în cazul în care raportul de muncă este suspendat, potrivit legii, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) se consideră îndeplinită dacă perioada de suspendare este mai mică de 30 de zile și situația este înregistrată pentru prima dată în anul fiscal respectiv. În caz contrar sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile art. 52 alin. (3). (la 25-02-2026, Alineatul (3^1) , Articolul 48 , Titlul III a fost modificat de Punctul 18. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

(3^2) O microîntreprindere care s-a aflat în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor de la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii de reluare a activității, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. d), h) și i), iar pe cea de la lit. g) în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării mențiunii în Registrul Comerțului. (la 01-01-2024, Articolul 48, Titlul III a fost completat de Punctul 37., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(3^3) În sensul prezentului titlu, prin excepție de la prevederile alin. (3^1), condiția referitoare la deținerea unui salariat se consideră îndeplinită dacă salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, potrivit legii, cu condiția ca perioada cumulată a concediului pentru incapacitate temporară de muncă, pe întreg anul fiscal, să nu depășească 30 de zile. În caz contrar sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile art. 52 alin. (3). (la 25-02-2026, Articolul 48 , Titlul III a fost completat de Punctul 19. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

(4) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (4) din Articolul 48 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

(5) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (5) din Articolul 48 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

(5^1) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (5^1) din Articolul 48 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

(5^2) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (5^2) din Articolul 48 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

(6) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (6) din Articolul 48 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

(7) Abrogat. (la 01-01-2023, Alineatul (7) din Articolul 48 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

(8) Abrogat. (la 01-01-2023, Alineatul (8) din Articolul 48 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

Articolul 49

Aria de cuprindere a impozitului

Impozitul stabilit prin prezentul titlu, denumit impozit pe veniturile microîntreprinderilor, se aplică asupra bazei impozabile determinate potrivit art. 53.

Articolul 50

Anul fiscal

(1) Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic.

(2) În cazul unei microîntreprinderi care se înființează sau își încetează existența, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.

Articolul 51

Cotele de impozitare

(1) Cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este de 1%. (la 01-01-2026, Alineatul (1) , Articolul 51 , Titlul III a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 )

(1^1) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (1^1) , Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 )

(2) Abrogat. (la 24-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )

(3) Abrogat. (la 24-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )

(4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi; ... b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. ... (la 30-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 51 , Titlul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )

a)

au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

b)

au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(4^1) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (4^1) , Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 )

(4^2) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (4^2) , Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 )

(4^3) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (4^3) , Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 )

(5) Abrogat. (la 01-01-2023, Alineatul (5) din Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

(6) Abrogat. (la 01-01-2023, Alineatul (6) din Articolul 51 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

Articolul 52

Reguli de ieșire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor în cursul anului

(1) Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită. (la 25-02-2026, Alineatul (1) , Articolul 52 , Titlul III a fost modificat de Punctul 20. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

Potrivit alin. (5) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 20 se aplică pentru calculul plafonului microîntreprinderilor începând cu trimestrul I 2026.

(2) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu a depus în termen situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar precedent anului fiscal respectiv, dacă avea această obligație potrivit legii, microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită această condiție. (la 25-02-2026, Alineatul (2) , Articolul 52 , Titlul III a fost modificat de Punctul 21. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

(3) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă. Pentru o microîntreprindere cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) se consideră îndeplinită dacă, în termen de 30 de zile de la încetarea raportului de muncă, este angajat un nou salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puțin 12 luni. În cazul în care, în acest termen nu se angajează un nou salariat, microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă. (la 25-02-2026, Alineatul (3) , Articolul 52 , Titlul III a fost modificat de Punctul 21. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

(4) Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfășoare activități dintre cele prevăzute de art. 47 alin. (3) lit. f)-i) datorează impozit pe profit începând cu trimestrul respectiv.

(5) Limitele fiscale prevăzute la alin. (1) se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar precedent. (la 01-01-2026, Alineatul (5) , Articolul 52 , Titlul III a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 )

(5^1) În cazul microîntreprinderii care, în cursul anului fiscal, se găsește în situația prevăzută la art. 47 alin. (1^1), suplimentar față de regulile prevăzute la alin. (5), limita fiscală privitoare la plafonul de 100.000 euro, prevăzută la alin. (1), se verifică luând în calcul veniturile realizate de microîntreprindere, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1), însumate cu veniturile care constituie cifra de afaceri definită potrivit reglementărilor contabile aplicabile/veniturile menționate la art. 47 alin. (1^1) lit. d), după caz, ale persoanelor cu care microîntreprinderea este legată. (la 25-02-2026, Alineatul (5^1) , Articolul 52 , Titlul III a fost modificat de Punctul 21. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

(5^2) În aplicarea prevederilor alin. (5^1), împreună cu veniturile întreprinderilor legate cu microîntreprinderea care se găsește în situația prevăzută la art. 47 alin. (1^1) lit. d) se cumulează și o pătrime din norma anuală de venit stabilită/ajustată/redusă pentru anul fiscal curent a persoanelor fizice autorizate/întreprinderilor individuale/întreprinderilor familiale/altor forme de organizare a unei activități economice fără personalitate juridică, autorizate potrivit legilor în vigoare, care datorează impozit pe baza normei anuale de venit, potrivit prevederilor titlului IV. (la 29-03-2024, Articolul 52 , Titlul III a fost completat de Punctul 4. , Articolul XXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024 )

Potrivit alin. (3) al art. XXVI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024, prevederile art. XXV pct. 3 si 4 se aplică pentru verificarea condiției de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2024.

(6) Calculul și plata impozitului pe profit de către microîntreprinderile care se încadrează în prevederile alin. (1), (2), (4) și (7) se efectuează luând în considerare veniturile și cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv.

(7) În situația în care, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociații/acționarii unei microîntreprinderi deține, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și la alte microîntreprinderi, asociații/acționarii trebuie să stabilească microîntreprinderea/ microîntreprinderile care iese/ies de sub incidența prezentului titlu și care urmează să aplice prevederile titlului II începând cu trimestrul în care se înregistrează situația respectivă, astfel încât condiția de deținere a unei singure microîntreprinderi să fie îndeplinită. Ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică organului fiscal competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. (la 01-01-2024, Alineatul (7), Articolul 52, Titlul III a fost modificat de Punctul 40., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(la 01-01-2023, Articolul 52 din Titlul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022, cu modificările aduse prin LEGEA nr. 370 din 20 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1228 din 20 decembrie 2022. )

Articolul 53

Baza impozabilă

(1) Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse; ... b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție; ... c) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale; ... d) veniturile din subvenții; ... e) veniturile din provizioane, ajustări pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioada în care persoana juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor; (la 01-10-2017, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 53 , Titlul III a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 177 din 18 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 21 iulie 2017 ) ... e^1) abrogată; (la 25-02-2026, Litera e^1) , Alineatul (1) , Articolul 53 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 22. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 ) ... f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; ... g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii; ... h) veniturile din diferențe de curs valutar; ... i) veniturile financiare aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora; ... j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, înregistrate în contul "709", potrivit reglementărilor contabile aplicabile; ... k) veniturile aferente titlurilor de plată obținute de persoanele îndreptățite, potrivit legii, titulari inițiali aflați în evidența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moștenitorii legali ai acestora; ... l) despăgubirile primite în baza hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului; ... m) veniturile obținute dintr-un stat străin cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, dacă acestea au fost impozitate în statul străin. ... n) dividendele primite de la o persoană juridică română. (la 24-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) ... o) dividendele primite de la o filială a microîntreprinderii, persoană juridică situată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în măsura în care atât microîntreprinderea, cât și filiala îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 24; dispozițiile prezentei litere prevalează față de cele ale lit. m). (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... p) veniturile reprezentând bonificația acordată de către organul fiscal; (la 25-02-2026, Alineatul (1) , Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 23. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 ) ...

a)

veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

b)

veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție;

c)

veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale;

d)

veniturile din subvenții;

e)

veniturile din provizioane, ajustări pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioada în care persoana juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor; (la 01-10-2017, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 53 , Titlul III a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 177 din 18 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 21 iulie 2017 )

e^1) abrogată; (la 25-02-2026, Litera e^1) , Alineatul (1) , Articolul 53 , Titlul III a fost abrogată de Punctul 22. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

f)

veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;

g)

veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

h)

veniturile din diferențe de curs valutar;

i)

veniturile financiare aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;

j)

valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, înregistrate în contul "709", potrivit reglementărilor contabile aplicabile;

k)

veniturile aferente titlurilor de plată obținute de persoanele îndreptățite, potrivit legii, titulari inițiali aflați în evidența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moștenitorii legali ai acestora;

l)

despăgubirile primite în baza hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului;

m)

veniturile obținute dintr-un stat străin cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, dacă acestea au fost impozitate în statul străin.

n)

dividendele primite de la o persoană juridică română. (la 24-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )

o)

dividendele primite de la o filială a microîntreprinderii, persoană juridică situată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în măsura în care atât microîntreprinderea, cât și filiala îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 24; dispozițiile prezentei litere prevalează față de cele ale lit. m). (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

p)

veniturile reprezentând bonificația acordată de către organul fiscal; (la 25-02-2026, Alineatul (1) , Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 23. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )

(2) Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la baza impozabilă determinată potrivit alin. (1) se adaugă următoarele:a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării, înregistrate în contul "609", potrivit reglementărilor contabile aplicabile; ... b) în trimestrul IV sau în ultimul trimestru al perioadei impozabile, în cazul contribuabililor care își încetează existența, diferența favorabilă dintre veniturile din diferențe de curs valutar/veniturile financiare aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, și cheltuielile din diferențe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, această diferență reprezintă elemente similare veniturilor în primul trimestru pentru care datorează impozit pe profit; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, în primul trimestru al anului fiscal, diferența respectivă nu reprezintă elemente similare veniturilor în acest prim trimestru; (la 01-01-2023, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 53 , Titlul III a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... c) rezervele, cu excepția celor reprezentând facilități fiscale, reduse sau anulate, reprezentând rezerva legală, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil și nu au fost impozitate în perioada în care microîntreprinderile au fost și plătitoare de impozit pe profit, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinației rezervei, distribuirii acesteia către participanți sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui motiv; ... d) rezervele reprezentând facilități fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost și plătitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire către participanți sub orice formă, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. În situația în care rezervele fiscale sunt menținute până la lichidare, acestea nu sunt luate în calcul pentru determinarea bazei impozabile ca urmare a lichidării. ...

a)

valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării, înregistrate în contul "609", potrivit reglementărilor contabile aplicabile;

b)

în trimestrul IV sau în ultimul trimestru al perioadei impozabile, în cazul contribuabililor care își încetează existența, diferența favorabilă dintre veniturile din diferențe de curs valutar/veniturile financiare aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, și cheltuielile din diferențe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, această diferență reprezintă elemente similare veniturilor în primul trimestru pentru care datorează impozit pe profit; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, în primul trimestru al anului fiscal, diferența respectivă nu reprezintă elemente similare veniturilor în acest prim trimestru; (la 01-01-2023, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 53 , Titlul III a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 )

c)

rezervele, cu excepția celor reprezentând facilități fiscale, reduse sau anulate, reprezentând rezerva legală, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil și nu au fost impozitate în perioada în care microîntreprinderile au fost și plătitoare de impozit pe profit, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinației rezervei, distribuirii acesteia către participanți sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui motiv;

d)

rezervele reprezentând facilități fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost și plătitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire către participanți sub orice formă, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. În situația în care rezervele fiscale sunt menținute până la lichidare, acestea nu sunt luate în calcul pentru determinarea bazei impozabile ca urmare a lichidării.

(3) Abrogat. (la 27-07-2020, Alineatul (3) din Articolul 53 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 153 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 24 iulie 2020 )

Articolul 54

Reguli de determinare a condițiilor de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor

Consultarea acestui document nu înlocuiește lectura Monitorului Oficial corespunzător. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele inexactități rezultate din transformarea textului original în acest format.

Acest text este publicat în condițiile de reutilizare proprii ale sursei Portalul Legislativ, nu sub o licență Legalize sau de domeniu public. Portalul Legislativ
Domeniu public (texte oficiale, Legea nr. 8/1996, art. 9)